Exatlon Romania a fost în 2018 şi 2019 difuzat de Kanal D şi a reprezeentat un show de televiziune realizat de turci după modelul celui american intitulat Survivor, dar căruia i s-au adus modificări. În versiunea turcă au existat modificări majore privind modul în care se joacă, cum sunt eliminați concurenții și cum este câștigat jocul.
Fiecare sezon a debutat cu 20 de concurenți, atât persoane cunoscute cât și oameni obișnuiți, care participă la probe ce le pun la încercare pregătirea fizică, viteza de reacție și rezistența psihică. În primele două sezoane, Marele câștigător a intrat în posesia premiului final de 100.000 de Euro. În al treilea sezon, 2019, au existat doi câştigători, la masculin şi la feminin, iar câştigul a fost egal, câte 50.000 de euro. Filmările au loc în orașul Las Terrenas, pe coasta de nord a Republicii Dominicane.
La Exatlon Romania participă un număr de oameni, atât vedete, cât și oameni de rând, împărțiți în două echipe reprezentative fiecăruia: „Faimoșii” (vedetele) și „Războinicii” (oamenii de rând).
Din 2020, Exatlon Romania a fost înlocuit cu Survivor
Începând din 2020 Exatlon romania a fost înlocuit cu showul Survivor, dar tot în variantă turcească. Filmat tot în Republica Dominicană are tot două tabere, Războinici şi vedete, practic un Exatlon deghizat. Noul show nu mai e prezeentat de Cosmin Cernat, ci de Dan Cruceru. Showul a început pe 18 ianuarie, cu patru episoade săptămînal, de sâmbătă până marţi.