Fiica Andreei Esca este despărțită de Mario Fresh de o lună și jumătate, de la începerea competiției Exatlon. Alexia Eram a mărturisit pentru Viva! că îi este foarte dor de el, dar că sunt obișnuiți cu relația la distanță din cauza faptului că fiica jurnalistei cunoscute studiază în Anglia.
Cu toate că iubirea dintre cei doi tineri este mare, aceștia au hotărât să-și urmeze fiecare drumul lui, astfel că Mario Fresh a rămas în România pentru a-și continua cariera în muzică. De asemenea, tânăra a mai mărturisit despre cum decurge relația lor de 3 ani încoace.
Fiica Andreei Esca, despre plecarea lui Mario Fresh la Exatlon: „suntem obişnuiţi cu distanţa”
„Nu am cum să nu fiu geloasă. Sunt geloasă, dar într-o măsură acceptabilă, zic eu. Mario este şi el gelos, însă la fel, nu cât acest aspect să creeze probleme între noi”, a declarat Alexia Eram”Noi suntem obişnuiţi cu relaţia la distanţă, însă acum este şi mai rău pentru că nu putem comunica deloc. Nu-mi este deloc uşor, n-am mai vorbit cu el de când a plecat în Dominicană, de o lună şi jumătate, parcă. Nu are voie cu telefon, aşa este regulamentul şi nu avem ce face.
Cred că lui îi este mult mai greu decât mie, că el nici nu mă vede. Eu măcar îl văd la televizor, îmi mai alin din dor. El, în schimb, nu ştie nimic despre mine, nu mă vede… Însă, punctul forte al relaţiei noastre a fost dintotdeauna încrederea. Avem foarte mare încredere unul în celalalt şi atunci reuşim să trecem mai uşor şi peste această experienţă. În cazul meu şi al lui Mario, în mod clar – ochii care nu se văd nu se uită!’„, a povestit Alexia Eram despre competiția în care se află Mario Fresh și distanța care îi ține departe unul de celălalt.