Florin Busuioc a suferit un infarct miocardic, în timp ce juca într-un spectacol, la Craiova. Lui Busu i s-a făcut rău pe scenă, iar colegii au chemat de urgență o ambulanță. Medicii care au sosit la fața locului l-au resuscitat, apoi l-au stabilizat și l-au transportat de urgență la spital.
UPDATE, 18.00: Florin Busuioc a fost transportat în după-amiaza zilei de miercuri, în Capitală. caesta a fost adus cu un elicopter SMURD și a aterizat la baza de pompieri de la Morarilor. Busu este internat la Institutul de Cardiologie ”C. C. Iliescu”, din cadrul spitalului Fundeni. Momentan, Florin Busuioc este stabilizat, iar starea lui nu a mai prezentat alte complicații.
UPDATE, 8.00: Actorul Florin Busuioc a fost operat în această noapte, după ce i s-a făcut rău pe scenă, în timpul unui spectacol, la Craiova. Busu a fost resuscitat de 3 ori, potrivit unor surse medicale. Actorul a suferit intervenția chirurgicală la Craiova, deoarece nu s-a putut, din cauza vremii, să fie adus la București. Potrivit surselor medicale, Busu este acum în afara oricărui pericol.
Șrirea inițială:
Actorul a lipsit astăzi de la rubrica meteo de la PRO TV, el anunțând că va avea spectacol la Craiova. ”Astăzi, nu ne mai vedem, am spectacol la Craiova!”, a spus actorul în timpul matinalului de la postul de televiziune la care lucrează.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Florin Busuioc a făcut infarct pe scenă. Busu, de urgență la spital
După ce lui Florin Busuioc i s-a făcut rău pe scenă, în timpul unui spectacol susținut la Craiova, medicii au sosit de urgență la fața locului și l-au resuscitat, potrivit Antena 3. Cadrele medicale au vrut să îl trimită imediat la București, însă nu a fost posibil din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Secretarul de stat Raed Arafat face tot posibilul pentru găsirea unui elicopter militar care să îl poată transporta pe Florin Busuioc la un spital din Capitală. Acesta are nevoie urgentă de un stent, iar un singur medic din Craiova poate face această intervenție chirurgicală. Medicul despre care este vorba se află în drum spre spital, potrivit surselor citate.