Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat că se ia în calcul înghețarea anului școlar, din cauza pandemiei de coronavirus, dar a mai precizat că în discuție sunt trei scenarii.
Se ia în calcul înghețarea anului școlar
”Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată”, a declarat vicepremierul la RFI.
”Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția. Toate scenariile sunt posibile, nu există o țară în care să nu fie luate în considerare toate scenariile”, a spus Raluca Turcan despre posibilitatea de înghețare a anului școlar.
”Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educației, tocmai pentru a vedea cum se desfășoară educația online și în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educația copiilor. Plecăm de la principiul că nicio evaluare nu poate să fie în afara materiei predate”, a mai afirmat ea.
Școlile vor fi închise până când nu va maai exista niciun pericol
”Dacă efectele predării online vom vedea că ating toate segmentele sociale, pentru că evident, România are și segmente extrem de vulnerabile, unde accesul la Internet este îngrădit, unde inclusiv accesul la televiziune este deficitar, vom vedea în funcție de aceste evaluări cum vom proceda cu anul școlar”, a încheiat Raluca Turcan.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Lecții video pentru învățământul primar, gimnazial și liceal! Aceasta este noutatea pe care au transmis-o cei de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Totul se întâmplă începând de luni, 23 martie.
Compania Intuitext a transmis că va pune la dispoziție, gratuit, două platforme de învățare online prin care profesorii și elevii pot avea acces la cursuri în format electronic.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, în urmă cu o săptămână, că ”nu se pune problema înghețării anului școlar”, astfel că structura va rămâne aceeași, chiar dacă școlile rămân închise până după Paște.
Ministerul Educației a decis închiderea școlilor pe 11 martie, ca urmare a răspândirii noului coronavirus în România. Acum, Monica Anisie spune că măsura va rămâne în vigoare până când nu va mai exista vreun pericol la adresa copiilor.