Monica Anisie, ministrul Educției, a anunțat, în cadrul unei videoconferințe susținută luni, că decizia ca toate cursurile să fie suspendate va rămâne în vigoare până când nu va mai exista niciun pericol la adresa copiilor.
Cursurile în școli au fost suspendate începând cu 11 martie
Ministerul Educației a decis închiderea școlilor pe 11 martie, ca urmare a răspândirii noului coronavirus în România. Acum, Monica Anisie spune că măsura va rămâne în vigoare până când nu va mai exista vreun pericol la adresa copiilor.
Ministrul Educației a afirmat, în cadrul videoconferinței de luni, că decizia suspendării cursurilor rămâne în vigoare „până când nu va mai exista niciun pericol pentru copiii noştri”. Între timp, elevii sunt „invitaţi” la cursuri online.
„Avem platfomele găzduite de Google şi Microsoft. Prin intermediul partenerului oficial, dar şi platforma educaţională <şcoala pe net.ro>. în acest demers, cadrele didactice vor fi sprijinite de colegii noştri din Casele Corpului Didactic şi experţii e-learning din cadrul proiectului
Întrucât nu toți elevii au în acest moment acces la calculator sau la internet, ministrul a declarat că a fost încheiat un parteneriat cu televiziunea publică, pentru a transmite lecțiile și la televizor, după ce cursurile au fost suspendate
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Televiziunea română transmite cursurile pentru elevi
„Şi pentru că suntem conştienţi că nu în fiecare casă ajunge internetul şi nu în fiecare casă se găseşte un computer sau o tabletă, am decis ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării să încheie şi un parteneriat cu TVR.
Acest parteneriat este modalitatea prin care colegii mei cadre didactice pot ajunge, prin lecţiile realizate de către ei, la cât mai mulţi elevi.
Pentru început, am ales ca cei cărora ne adresăm prin intermediul proiectului „Teleşcoală” să fie elevii care trebuie să continue pregătirea examenelor naţionale şi anume elevii de clasa a opta şi a XII-a”, a mai precizat Monica Anisie.
Decizia anunțată de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă de închidere a școlilor a fost luată pe data de 11 martie și va rămâne în vigoare inițial până pe data de 22 aprilie.
Ulterior autoritățile vor decide dacă vor prelungi acest termen, în funcție de evoluția cazurilor de coronavirus.