Dacă la primele ore ale zilei, se știa că în cazul Elenei Udrea, magistraţii au amânat decizia pentru ianuarie 2019, în urmă cu puțin timp s-a aflat că există schimbări! Conform celor mai noi informații despre situația fostului ministru al Turismului în guvernul lui Emil Boc, avocatul său a cerut ÎCCJ să grăbească judecata suspendării executării pedepsei. Astăzi, Alina Bica a fost eliberată din închisoarea din Costa Rica în care se află în prezent și Elena Udrea. În ultimele 24 de ore, din penitenciarele din România au fost eliberați Dan Șova, Rudel Obreja și Constantin Niță.
UPDATE: Elena Udrea va putea fi eliberată din închisoare, în numai câteva ore, după anunțarea deciziei ICCJ. După ce instituția a judecat astăzi contestația depusă de avocatul ei, care cerea urgentarea dezbaterii acestei cauze. Instanța a admis contestația de anulare a deciziei în cazul dosarului ”Gala Bute”. Procurorul DNA a fost de acord cu suspendarea executării până când dosarul va fi rejudecat pe fond. Această cauză urma să se discute abia pe 28 ianuarie, însă termenul a fost schimbat joi, 20 decembrie. Acesta a motivat urgentarea judecării dosarului a fost motivată dinj punct de vedere tehnic, pentru a avea timp să ajungă decizia și actele necesare în Costa Rica. Astfel, Elena Udrea va putea să petreacă sărbătorile alături de micuța ei Eva Maria și a iubitului ei Alexandrov Adrian.
Elena Udrea, eliberată din închisoare după reacția imediată a avocatului
În cadrul unui interviu, avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a anunțat că a depus o cerere la ICCJ prin care solicită preschimbarea termenului la care ar urma să se judece contestația în anulare, urmând a se dezbate, în primă fază, cererea de suspendare a executării pedepsei.
„Facem o mișcare normală. Am făcut o cerere de preschimbare de termen în dosarul Elenei Udrea și am justificat-o pe urgență privind soluționarea cauzei având în vedere inechitatea creată ca urmare a pronunțării în alte cauze. Având în vedere că DNA a solicitat dosarul de fond al cauzei pe 3 dec, ICCJ a înaintat cu celeritate pe 4 decembrie. Pe 18 decembrie, ICCJ a solicitat să fie restituit dosarul pentru a fi judecat pe 19. DNA nu a înțeles să se supună dispozițiilor instanței și chiar procurorul de ședință a cerut amânarea cauzei pentru lipsa dosarului. Mi se pare că acest aspect e unul foarte grav. Dosarul solicitat e o veritabilă faptă de obstrucționare a justiției. Tocmai ICCJ, care e chemată de lege să asigure aplicarea unei practici unitare, în cele trei completuri a pronunțat soluții diferite, în două dintre ele a fost amânată, dosarul nostru și cel al lui Breazu, iar la Completul 2, instanța a dat o soluție de admitere în principiu de suspendare și punere în libertate”, a declarat Veronel Rădulescu la ICCJ, potrivit stiripesurse.ro.
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, părinți de fetiță
Elena Udrea a devenit mămică la 44 de ani. Eva Maria a venit pe lume pe 20 septembrie, mai devreme cu o lună decât știau părinții ei și medicii.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
“Am fost luați prin surprindere, când am fost la control. Medici au aproximat nașterea în 48 de ore și am rămas în spital. La patru dimineața, când eu deja nășteam, în spital nu erau decât asistentele speriate. Am născut total natural, pe viu. Când au venit și medicii, în cinci minute am născut”, a povestit Elena Udrea jurnaliștilor revistei VIVA! în ziua în care a născut-o pe fiica sa.
Elena Udrea este logodită cu Adrian Alexandrov
Informația potrivit căreia Elena Udrea a fost cerută de soţie de Adrian Alexandrov a devenit publică în iunie 2017. Fostul ministru al Turismului nici nu a confirmat, nici nu a infirmat vestea. Mai mult, le-a spus jurnaliştilor că îi va chema la nuntă dacă va fi cazul. “Astăzi mă întrebaţi? Vai de mine, aduceţi maşina! Vă chem la nuntă, dacă e cazul!”, a reacţionat Elena Udrea după ce s-a scris în presă că a primit inelul de logodnă de la fostul manechin Adrian Alexandrov.