Elena Udrea și Alina Bica, mai aproape de a obține azil politic în Costa Rica

Victor Anghel   
în Stiri de ultima ora
19/12/2018, 10:23
Elena Udrea și Alina Bica, mai aproape de a obține azil politic în Costa Rica GALERIE FOTO
Elena Udrea și Alina Bica, mai aproape de a obține azil politic în Costa Rica

Elena Udrea și Alina Bica au primit vești nemaipomenite la mai bine de două luni de când au fost arestate în Costa Rica. Ele au o șansă foarte mare să obțină azil politic în țara devenită deja acasă. Anunțul care le-a bucurat pe cele două prietene, dar și pe rudele și prietenii acestora a fost făcută de avocata Vanessa Leandro Reyes. Oficialul le reprezintă pe logodnica lui Adrian Alexandrov și pe fosta șefă de la DIICOT în procesul de cerere de azil.

Declarațiile avocatei au fost relatate și de jurnaliștii de la semanariouniversidad.com. O decizie a Tribunalului Administrativ de Imigrări ar putea să le asigure celor două statutul de refugiate politic.

Elena Udrea și Alina Bica, mai aproape să obțină azil politic în Costa Rica

În cadrul unui interviu, avocata Vanessa Leandro Reyes a mărturisit că Tribunalul Administrativ de Imigrări a anulat decizia de refuz a azilului, pe care acum trei săptămâni au luat-o trei miniştri costaricani, cel al Muncii, al Securităţii Naţionale şi de Externe. Cei trei formează Comisia care oferă statutul de refugiat politic, titrează observator.tv.

Conform apărătorului, Tribunalul a constatat “vicii serioase” în analizarea cererii. Vanessa Leandro Reyes a subliniat că există dovezi pe care cei trei miniştri nu le-au luat în considerare şi nici nu au cerut audierea celor două solicitante de azil. În prezent, Elena Udrea și Alina Bica nu pot fi extrădate până când nu se va stabili dacă sunt sau nu refugiate politic.

Elena Udrea și Adrian Alexandrov, părinți de fetiță

Elena Udrea a devenit mămică la 44 de ani. Eva Maria a venit pe lume pe 20 septembrie, mai devreme cu o lună decât știau părinții ei și medicii.

“Am fost luați prin surprindere, când am fost la control. Medici au aproximat nașterea în 48 de ore și am rămas în spital. La patru dimineața, când eu deja nășteam, în spital nu erau decât asistentele speriate. Am născut total natural, pe viu. Când au venit și medicii, în cinci minute am născut”, a povestit Elena Udrea jurnaliștilor revistei  VIVA! în ziua în care a născut-o pe fiica sa.

Elena Udrea este logodită cu Adrian Alexandrov

Informația potrivit căreia Elena Udrea a fost cerută de soţie de Adrian Alexandrov a devenit publică în iunie 2017. Fostul ministru al Turismului nici nu a confirmat, nici nu a infirmat vestea. Mai mult, le-a spus jurnaliştilor că îi va chema la nuntă dacă va fi cazul. “Astăzi mă întrebaţi? Vai de mine, aduceţi maşina! Vă chem la nuntă, dacă e cazul!”, a reacţionat Elena Udrea după ce s-a scris în presă că a primit inelul de logodnă de la fostul manechin Adrian Alexandrov.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×