Elena Udrea a trăit clipe grele în închisoarea Vilma Curling (Păstorul cel bun), din Costa Rica. Fostul ministru al Turismului a fost ridicat pe 3 octombrie de autorităţi, alături de Alina Bica, iar primele trei zile au fost de coşmar! Udrea a fost încarcerată în condiţii greu de imaginat, alături de infractoare condamnate pentru fapte de o cruzime incredibilă.
Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Şi Alina Bica a primit o sentință dură în România pentru corupţie, iar cele două au ajuns să fie urmărite internaţional. În cele din urmă, Interpolul le-a arestat, iar primele zile din detenţie au fost extrem de periculoase. Au fost momente în care Elena Udrea chiar s-a temut pentru viaţa sa, întrucât a fost introdusă în celula în care se aflau femei condamnate pentru fapte de violenţă asupra bărbaţilor, crime sau tâlhării. Condiţii grele şi imagini greu de reprodus în cuvinte, pe care Udrea a fost nevoită să le îndure.
Elena Udrea, în pericol de moarte în închisoarea din Costa Rica
Femeile care au comis crime oribile sau fapte de cruzime ca-n filme i-au fost Elenei Udrea colege de celulă, însă după trei zile, în care acesteia a ajuns să-i fie frică pentru viaţa sa, a fost mutată într-o altă încăpere. Alături de Alina Bica, Udrea este închisă cu traficantele de droguri, femei care nu sunt la fel de periculoase precum au fost cele care i-au dat emoţii uriaşe Elenei Udrea în prima perioadă a detenţiei.
https://www.youtube.com/watch?time_continue=6&v=9hdM3dQCaXA
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost reţinută de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica, alături de fota şefă a DIICOT, Alina Bica. Cele două au fost arestate preventiv pentru două luni. În cele din urmă, un judecător din Costa Rica a decis pe 3 decembrie ca cele două să rămână în arest preventiv până când se va soluţiona cererea privind extrădarea.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere