Înspăimântătorul virus West Nile a ajuns în România. După atâtea ploi, țânțarii au apărut buluc, dar și simptomele apar tot buluc, însă poți afla cum se transmite acesta pentru a sta departe. Primele victime au avut loc la orașul de la Dunăre, Brăila. Două persoane au ajuns la spital în urma înțepăturii țânțarilor. Victimele, care au ajuns la spital cu meningită, au scăpat repede.
Acestea prezentau o formă ușoară de boală, ce se putea trata. Se pare că acest lucru a putut fi posibil în Brăila din cauza ingrijirii neatente a spațiilor verzi. Totodată, localnicii au parte în această perioadă nu numai de țânțari, dar și de căpușe. Din nefericire, se pare că nu numai în acest an brăilenii au avut probleme cu acestea, care au reuțit să aducă la spital peste 200 de persoane.
Brăila, anul precedent, a ocupat locul secund la nivel național în ceea ce privește virusul West Nile și persoanele infectate. Pe locul prim se află Capitala, unde au fost 18 cazuri de acest gen, spre deosebire de Brăila care a avut cu doar un ca mai puțin.
Virusul West Nile a ajuns și in Romania. Țânțarul tigru asiatic este unul dintre cei mai agresivi
Specialiștii declară faptul că există un țânțar foarte periculos, iar pentru acesta trebuie luate măsuri urgente. Țânțarul tigru asiatic vine din zonele tropicale sau temperate ale Asiei. Acesta a ajuns chiar până la București acum câțiva ani.
Potrivit detaliilor dezvăluite de experți, țânțarul este de o talie mică, ce are în jur de 0,5 centrimetri și este unul dintre cei mai agresivi. De asemenea, poate rezista la căldură, lumină. Se pare că are o perioadă de activitate ce îl poate ține aici până în luna octombrie, activitatea lui începând din luna iunie.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Simptomele virusului West Nile
Pacienții care au fost înțepați de țânțarii periculoși încep să manifeste câteva simptome abia după 3-14 zile. În ceea ce privește contactul cu acest virul, corpul uman răspunde diferit la aceasta înțepătură. Unii pot avea febră puternică, dureri de cap, stupoare, dezorientare, rigiditate la nivelul gâtului, iar alții chiar pierderea vederii, amorțeală și paralizie sau tremor și convulsii.
Cei care sunt înțepați și au luat clar contactul cu acest virul pot avea și simptome ușoare, moderate. Perioada în care încep să se manifeste este și ea moderată, de 2-4 zile. Aceștia prezintă doar disconfort, durere de cap, febră și urticarie la nivelul pielii. Norocoșii listei, care sunt într-un procent de 80% se manifestă pe parcursul unei săptămâni, ajungând poate și la 10 zile. Aceștia se pare, conform experților, că nu manifestă niciun simptom.
Cum se transmite virusul West Nile
Conform studiilor, un procent din infecțiile umane au fost prin intermediul unui translant de organe, al transfuziilor de sânge ori al laptelui matern. A existat un caz în care copilul a primit virusul West Nile de la mama sa prin aptele matern. Din fericire, alte modalități prin care se poate transmite acest virus nu există.