Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a precizat vineri seara că sunt două sau trei județe care nu dispune de izolete proprii pentru transportul persoanelor bolnave sau suspectate de infecție cu coronavirus.
Izoleta Capitalei s-a stricat
”Fiecare județ are câte o izoletă, cu foarte mici excepții, două sau trei județe care sunt deservite de județele limitrofe. Ieri am avut o defecțiune la izoleta din București și a fost adusă alta din alt județ”, a declarat Raed Arafat într-o conferință de presă.
În plus, există o perioadă de timp în care izoleta trebuie dezinfectată, circa o oră jumătate sau două ore, înainte de a putea fi folosită pentru alt caz.
”Motiv pentru care când apar două-trei cazuri care necesită folosirea ei există posibilitatea ca persoana să aștepte pentru că nu este în stare critică și să fie preluată la diferență de două ore-trei ore, dacă necesită izoletă”, a spus Arafat.
Autoritățile încearcă acum să achiziționeze în procedură de urgență un număr mai mare de asemenea tărgi pentru transportul persoanelor cu risc de contagiune ridicat.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
”Încercăm să aducem, să dublăm sau să triplăm numărul izoletelor chiar în următoarea perioadă, dacă vom reuși să găsim un furnizor care să le livreze foarte rapid”, a precizat șeful DSU.
Număr cazurilor a ajuns la 17
În cursul serii de luni, autoritățile române au anunțat alte două cazuri de coronavirus confirmate pe teritoriul țării. Este vorba despre o femeie de 73 de ani din Buzău și un bărbat de 60 de ani din București. Bilanțul persoanelor infectate cu agentul patogen denumit științific COVID-19 a ajuns astfel la 17.
Conform procedurii în astfel de situații, va fi demarată o anchetă epidemiologică ce urmează să stabilească cu exactitate contacții celor două persoane. Ulterior, de la caz la caz, aceștia vor fi plasați în carantină instituționalizată sau izolați la domiciliu.
În momentul de față, pe lângă cei 17 pacienți confirmați cu coronavirus, aproximativ 12.000 de persoane sunt autoizolate la domiciliu, în vreme ce alte cel puțin 20 se află în carantină. În plus, Totodată, în cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, s-a decis suspendarea tuturor unităților de învățământ din România, de miercuri, 11 martie, până pe 22 martie, existând posibilitatea ca măsura să fie prelungită în cazul în care situația impune acest lucru.