Un contabil britanic s-a pensionat la vârsta de 34 de ani. Surprinzător, a reușit să-și economisească jumătate din salariul lunar, dar asta după niște reguli de care s-a ținut cu sfințenie. Iar, cum lui i-a mers atât de bine, sfătuiește toți oamenii să facă așa. Decizia de a se retrage din câmpul muncii, la o vârstă la care în mod normal nu ai face asta, trebuie să fie una susținută de un set de reguli și de ceva matematică. Motivul pentru care bărbatul a făcut asta este faptul că a vrut să-și schimbe stilul de viață.
Ken Okoroafor, căci despre el este vorba, a urmat un plan care a reușit. Începând cu anul 2006, contabilul și-a economicit salariul în fiecare an. Prima parte din plan impunea mutarea într-un loc de trai mai ieftin, așa cum s-a și întâmplat în cazul lui. Totodată, au ținut cont și de faptul că nu trebuie să se mute atât de departe de capitala Londrei, pentru a nu cheltui mai mult pe transport decât în mod normal, astfel încât au luat în calcul toate opțiunile și s-au mutat într-un loc ieftin și ușor de ajuns oricunde din acel punct.
Contabilul britanic s-a pensionat la 34 de ani! Decizia lui a fost susținută de soția sa
Cei doi au fost de acord cu schimbarea majoră din viața lor: de a se muta, dar mai ales de a înțelege economia, pentru a cheltui cât mai puțin. Aceștia au decis să se mute, însă după ce și-au plătit creditul imobiliar pe care-l aveau. Mary, soția sa, a fost de acord cu regulile soțului ei. Una dintre ele a fost ca, săptămânal, să nu cheltuie mai mult de 50 de lire pentru mâncare și cele absolut necesare. Au economisit salariile lor, și-au cumpărat cea mai ieftină mașină, au cumpărat produse care chiar nu trebuie să lipsească și au interzis gadgeturile în casă.
Citește și: Ana Baniciu, schimbare radicală de look! Cântăreața s-a făcut brunetă
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Citește și: Horoscop zilnic 20 septembrie: Predispoziție la accidente grave de mașină!
Britanicul a dezvăluit că puterea de a economisi a învățat-o de la părinții lui. „De la părinţii mei am învăţat valoarea banilor. Mama şi tata au fost imigranţi şi au fost obligaţi să economisească la sânge pentru a avea suficienţi bani pentru ziua următoare. Societatea modernă îi face pe oameni să creadă că nu pot trăi fără ultimul model de maşină sau fără telefon, dar adevărul este că o pot face”, a spus Ken.
Cu toate că el a adoptat acest stil de viață, parcă ar vrea și parcă nu să susținuă oamenii în această idee. ” Dar aș vrea să-i încurajez pe oameni să continue să muncească. Să găsească un job care să le placă cu adevărat. Cred că munca este foarte imporantă. Îmi doresc ca oamenii să se poată pensiona devreme și susțin în acest sens obținerea independenței financiare ca să poată face acest lucru”, a completat contabilul.