Ultimul interviu acordat de Mircea Diaconu înainte de alegerile prezidenţiale: „Iohannis nu e contracandidatul meu! Eu sunt singurul independent, Mafia este statul!” EXCLUSIV

Andrei Dicu   
în Alegeri Prezidențiale 2019
08/11/2019, 14:34
Ultimul interviu acordat de Mircea Diaconu înainte de alegerile prezidenţiale: „Iohannis nu e contracandidatul meu! Eu sunt singurul independent, Mafia este statul!” EXCLUSIV
Mircea Diaconu, dezvăluiri înainte de alegerile prezidenţiale. Sursa foto: Capital

Mircea Diaconu este un mare artist, dar mai ales un personaj. Șugubățul „Romi” din seria „Ardelenilor” răzbate prin maturitate pe scenă și în arena politică. Rolurile interpretate în „Mincinosul”, de Goldoni, „Elisabeta I”, de Paul Foster, „Furtuna” lui Shakespeare, „Răceala”, de Marin Sorescu, sau în filme deja clasice precum „Actorul și sălbaticii”, „Buletin de București”, „Bietul Ioanide” și „De ce trag clopotele, Mitică?” i-au adus faima, iar aparițiile delicioase din seria „Ardelenilor” l-au „tatuat” etern în inimile spectatorilor. „În facultate, râdeau de mine, pentru că eram provincial. N-aveam umor”, glumea, hâtru actorul. Din Diaconu răzbate un zâmbet fin, completat de o seriozitate mișcătoare. Chiar se poate lăuda cu o viață de… film. A fost ministrul Culturii, senator și europarlamentar, timp de cinci ani, candidând… independent. L-a cunoscut pe fostul cancelar german Helmuth Kohl, care i-a oferit un exemplu de demnitate: „Într-o conferință, niște cetățeni aruncau în el cu obiecte. Aproape că nu se ferea… Avea doar un zâmbet jenat…” A scris cărți, iar volumul „Șugubina” a fost premiat de Uniunea Scriitorilor. Acum, atacă fotoliul prezidențial. Şi tot în calitate de independent. Rămâne de văzut dacă va învinge, dar Mircea Diaconu rămâne un om sfinţit cu Unicitate.

„Nu de la un supraom trebuie să așteptăm salvarea, ci de la fiecare dintre noi. Mafia este Statul!”

– De ce v-ar vota românii, domnule Mircea Diaconu? De ce credeți că sunteți „altfel” în comparație cu politicienii sau contracandidații dumneavoastră?
– Când cineva te votează, cred că își alege singur motivele, nu trebuie să i le sugereze cineva și cu atât mai puțin candidatul. Ceilalți trei aspiranți notabili, Iohannis, doamna Dăncilă şi Barna, fiind susținuți de partide mari, cu președinții acelor formațiuni în frunte, sunt variante eminamente politice pentru instituția prezidențială. Dar, potrivit Constituției, Preşedinţia trebuie să fie apolitică și nepartizană. Propunerea pe care încerc să o fac este total diferită, conformă cu statutul meu de independent, validat prin vot popular în anul 2014, ca un contract public. Președintele trebuie să nu aibă doctrină și culoare politică, ci omenie și imparțialitate. Este obligatoriu să poată colabora egal cu toate „culorile” și opțiunile politice, dar mai ales cu românul simplu şi obidit.

– Cum veți încerca să schimbați România dacă veți deveni președinte? N-ați avea nevoie de vreo… cinci mandate, pentru o transformare reală?
– Când drumul e greșit, oricâți pași ai face și în câte mandate, ajungi să te lovești de un zid. Pe calea dreaptă, e destul să faci primul pas. Restul vine de la sine… Am mai spus eu, într-un interviu: „La noi, Mafia este Statul!”.

– De ce v-ați ales sloganul „Doar un om”?
– Pentru că sunt „doar” un om și nu de la un supra-Om trebuie să așteptăm salvarea. Aceasta trebuie să vină de la fiecare dintre noi, care, la rândul nostru, suntem tot câte „un” om. Nu credeți că suntem datori cu asta? Profund datori? Dar dacă am fi cu toții așa, abia atunci am atinge cu adevărat „statutul” de Națiune…

„Ce detest azi la noi? Tupeul! Şi ultima pe listă… prostia!”

– Românii vor avea încredere să voteze – cum vă califică opoziţia – un „biet actor” în complexa funcție de președinte? Să conduci țara e mai dificil decât să joci într-o piesă…
– Ei, plusați… Consider că această formulare ar fi o jignire față de acei oameni rari și irepetabili, printre care am avut norocul să trăiesc și să muncesc timp de 45 de ani. Actoria este o profesie nobilă, foarte grea, de aceea sunt și atât de puțini cei care izbutesc să o facă și presupune o enormă experiență de viață și o profundă cunoaștere a psihologiei acestui popor. Sufletul nu se poate învăța la nicio Universitate, iar lucrurile, experienţele despre care vorbeam sunt, pur și simplu, viața.

– Ce vă dezgustă cel mai mult în România de azi?
– Tupeul, minciuna, hoția… Și cu voia dumneavoastră, ultima pe listă, prostia!

– Cum îl caracterizați pe principalul contracandidat, Klaus Iohannis? Ce aveți în plus față de domnia sa?
– Domnul președinte în exercițiu nu este contracandidatul meu, pentru că are același discurs de tip politicianist, ca și ceilalți doi șefi de partide. Pare ca și cum ar vorbi în altă cameră decât aceea în care mă regăsesc eu. Mă tem că sunt singur, pe culoarul constituțional al neutralității, al nepartizanatului și al unirii societății! În varianta în care domnul Iohannis va rămâne președinte, se va repeta la indigo ce a fost până acum, încă cinci ani. Am spus-o și într-un interviu la DC News și repet. Continuu să cred că domnul Klaus Iohannis execută al treilea mandat al lui Băsescu, pentru că nu s-a schimbat și nu se schimbă nimic, în metodică, în tehnică, în acei susținători gri, invizibili.

„Am fost primit cu căldură pretutindeni. Românii merită totul”

– Cât de normal, din punct de vedere al vieții sale, este românul Mircea Diaconu? Ce mai face faimosul butoiaș cu țuică?
– Viața mea curge la fel ca în fiecare an. Am apucat să fac vinul, n-am pus încă murăturile, iar țuică mai am pe fundul butoiului (n.r. – din care oferă câte un păhărel prietenilor dragi, aproape ritualic), pentru că anul acesta nu s-au făcut prune.

– Ce v-a impresionat în mod deosebit în campania electorală, în peregrinările dumneavoastră? Au existat momente de românism și emoție reală?
– Am primit peste tot infuzie de căldură și energie. Oamenii aceștia merită totul! De asta nu mă simt deloc obosit și dimineața abia aștept să o iau, din nou, de la capăt…

– A fost o campanie electorală cu multe lovituri sub centură sau…?
– Dacă în viață găsești o cale fără obstacole, poți fi sigur că nu duce nicăieri!

Irepetabilul Ciulei

– Domnul Liviu Ciulei v-a angajat la Teatrul „L.S. Bulandra”, în anii ’70. Prin ce se distingea personalitatea lui Liviu Ciulei, în comparație cu alți manageri și regizori contemporani?
– Acei oameni, din acele vremuri, și nu numai Liviu Ciulei, erau irepetabili. Eu am debutat în anul 1970, la Teatrul „L.S. Bulandra”, în spectacolul „Harfa de iarbă”, de Truman Capote. Amintiri? Când eram tânăr și jucam la Teatrul Bulandra, cineva a uitat un trandafir pe marginea scenei, iar din acel moment, tot spectacolul s-a modificat în funcție de trandafirul acela. S-a improvizat minunat!

– Când v-ați îndrăgostit prima oară?
– Eram în clasa a doua, când am scris prima cerere în căsătorie… (râde plăcut)

– În 1990 ați fost primul actor care a demisionat, devenind liber profesionist. A fost un act de frondă?
– Nu. Am avut posibilitatea să lucrez mai departe pe contract, așa cum cred că trebuie să muncești într-o meserie liberală.

„De ce am refuzat telenovelele? Nu vă spun, să nu-mi jignesc colegii”

– Nu ați jucat în telenovele. Nu vi s-a propus sau ați refuzat?
– Am refuzat asemenea oferte și nu vreau să ofer detalii. De ce? Ca să nu jignesc niciun coleg…

– Ați interpretat un rol memorabil în piesa și în spectacolul tv „O scrisoare pierdută”. Trăim fix aceleași timpuri despre care scria cu atâta har vizionarul I.L. Caragiale?
– Caragiale nu a inovat, doar a înțeles și a sintetizat genial o realitate grotescă a lumii politice. Dar nici România lui și nici a noastră nu e „doar” așa. Să ne amintim că, în aceeași epocă, au scris despre noi și Eminescu, și Creangă. Toți aveau dreptate! Cred că și în zilele noastre suntem, în același timp, Caragiale, Eminescu, Creangă, Blaga… (n.r. – aici se cuvine o paranteză. Actorul Mircea Diaconu și personajul său, „Brânzovenescu”, din „Scrisoarea pierdută” a lui Nenea Iancu, au fost imortalizați în celebra sculptură „Căruța cu paiațe”, opera lui Ioan Bolborea, așezată în fața TNB)

Titus Popovici, îmblânzitorul de cenzori

– Cum se „traduce” azi, în lumea politică, celebra replică din „Filantropica”: „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”?
– Fiind o poveste legată de lumea cerșetorilor, „Filantropica” nu se putea încheia decât cu… „pomană”. Însă, după părerea mea, în viața cea de toate zilele, nici copiii nu pot fi educați fără poveste. Este esențial pentru sufletele lor și pentru a crește cât mai drept.

– „Horea”, producție realizată în 1984, în plină „Epocă Ceaușescu”, a fost un film curajos. Pentru prima oară, s-a vorbit despre răscoala țăranilor drept rezultatul unei conspirații. Au existat opreliști din partea comuniștilor în realizarea filmului?
– Nu, și mai ales pentru că scenaristul Titus Popovici știa să spună adevăruri și să-i convingă pe cenzori să le accepte. Din păcate, conștient că avea acest atu, scrisese și un scenariu senzațional al cărui subiect era Războiul de Independență, în care relația noastră cu rușii era descrisă exact cum a fost în istorie. Acolo, din păcate, nu i-a mai putut convinge și, astfel, filmul nu a mai fost făcut…

„Mi-e teamă că nu voi fi înţeles… Pentru că zilele astea par un fel de ultima şansă”

– Care este principala dumneavoastră neliniște?
– Că nu voi fi corect înțeles în aceste zile, care mi se par un fel de „ultima șansă”.

– Aţi făcut compromisuri? Care ar fi cel mai mare?
– Cred că întâi ar trebui să redefinim această noțiune. În majoritatea cazurilor, compromisul se confundă cu alți termeni, fără de care nu putem face pasul următor în viață: negociere, mediere, înțelegere. Și când spun asta, nu mă gândesc la lumea politică, ci la viața însăși.

Dialog cu George Mihăiţă: „Băi, urât eşti!” / „Dacă eram frumoşi, muream de foame”

– Care este întrebarea care nu aţi dori să vă fie adresată şi, totuşi, cum aţi răspunde, dacă ați primi-o?
– Dacă sunt frumos… (n.r. – zâmbește, din nou). Când eram tineri, vorbeam cu George Mihăiță, colegul meu de clasă și prietenul meu: „Da’ urât ești”, zicea el. „Și tu la fel”, răspundeam eu. „Da, dar dacă eram frumoși, muream de foame”, a conchis George. Cred că ăsta e răspunsul…

– Ce vă doriți mai mult? Să fiți președinte sau românii să vă iubească în continuare, așa cum vă știu acum: marele actor și omul Mircea Diaconu?
– Și una, și alta. Tot ce fac este dedicat românilor. Îmi doresc din suflet să le fiu de folos, în orice variantă…

Fiica, Ana, pasionată de echitaţie. Fiul, Victor, un actor-pictor

Actorul Mircea Diaconu are un privilegiu cu care puțini artiști se pot lăuda. A jucat alături de fiica sa, Ana, în filmul „Întâmplări cu Alexandra” (în regia lui Cornel Diaconu), pe când aceasta avea numai 9 ani. Fiica actorilor Mircea Diaconu și Diana Lupescu a decis să fie o prezență cât se poate de discretă și nu a călcat pe urmele faimoşilor părinți, spre deosebire de fratele său, Victor, care a absolvit UNATC-ul. Ana Diaconu a absolvit Facultatea de Științe și Comunicare și o perioadă a lucrat ca reporter de știri, la TVR. Potrivit viva.ro, fiica lui Mircea Diaconu iubește fotbalul, dar mai ales echitația, transmițându-i dragostea pentru cai și… nepoțelei actorului, care participă deja la concursuri hipice, de la o vârstă fragedă. În schimb, Victor (în vârstă de 22 de ani), care și-a susținut părintele în perioada alegerilor europarlamentare, „desenează foarte frumos, pictează, face grafică pe computer, e sensibil și are talent”, după cum îl caracteriza chiar tatăl său, potrivit Wowbiz.

Cum a cucerit-o pe Diana Lupescu, actriţa care-i este soţie de 40 de ani

Într-un interviu acordat Taifasuri în 2007, actriţa Diana Lupescu povesteşte cum s-a îndrăgostit de Mircea Diaconu, cel care îi este soţ de 40 de ani: „Pe vremea noastră era un festival de film pentru tineret, de fapt singurul festival, cel de la Costineşti. Era o săptămână în care ne vedeam la mare toţi cei care făceam filme – actori, producători, directori de case de filme – şi ne întâlneam cu spectatorii. Era foarte plăcut să vezi reacţia imediată, pentru că în teatru o ai, dar în film nu. Mircea era deja un actor foarte cunoscut, eu făcusem numai două-trei filme, de început. Se tot uita ciudat la mine. Într-o seară, mâncând pepeni pe malul mării, m-a întrebat: «Ce cărţi citeşti tu?», «Ce sunt părinţii tăi?». M-am amuzat de întrebările puse aşa foarte dur şi mi-a spus că la toamnă vrea să vadă mănăstirile, pe care culmea nici până acum nu le-a văzut, că are să se oprească puţin la mine, la Bacău, să bem o cafea. I-am zis bine. Evident că am uitat, asta se întâmpla în vară şi într-o dimineaţă de septembrie, devreme, pe la 6:00, sună telefonul. Răspund şi întreb: «Cine e?», «Eu. Sunt în gară». Zic: «Bine, hai vino repede că pun de o cafea». El nu era în gară, era la un bloc distanţă. Peste două minute m-am trezit cu el la uşă, am făcut o cafea pe care am băut-o o zi întreagă. Până seara, a venit şi mama, am mai stat de vorbă. Seara m-a întrebat ce-aş zice dacă m-ar cere în căsătorie. La care am răspuns: «Probabil că, dacă m-ai cere, aş răspunde da». Asta se întâmpla în septembrie, şi la 1 noiembrie ne-am căsătorit!”.
Mircea: „A început la o cafea şi de atunci tot împreună o bem”

În acelaşi interviu, Mircea Diaconu a povestit, în manieră proprie, întâmplarea, dar tot cafeaua este cea care îi uneşte. „A început la o cafea! Am văzut-o pe Diana la Costineşti, la un festival de film. Eu am remarcat-o atunci, ea mă ştia, pentru că eram un actor mai «avansat» decât ea. Am vorbit într-o seară de una, de alta, apoi eu am luat trenul şi am venit la Bucureşti, ea s-a dus la Bacău. Asta era vara. Iar toamna, am întrebat pe cineva dacă-i ştie numărul de telefon. Am sunat-o a doua zi dimineaţa, la ora 6:00, ajunsesem deja în Bacău. Nu ştiam de ce fac asta, nu ştiu nici acum, aşa, pur şi simplu. Mă făceam că mă duc acolo, că am treabă. N-aveam nicio treabă! Era EA acolo, iar eu trebuia s-o văd! Am intrat în casă, era singură. I-am zis: «Fă şi tu o cafea!». Ne-am mai văzut o dată, când am luat verighetele, iar după trei săptămâni făceam nunta. De la cafea a plecat, o bem şi acum cu plăcere în fiecare dimineaţă, şi nu ne-am plictisit, pentru că nu e un mic dejun, ci este doar un pretext ca să fim doar noi şi să vorbim de-ale noastre. Când unul dintre noi este plecat, eu nu beau cafea, ci aştept să fiu din nou cu ea, ca să o bem împreună”.

„Naţiunea română se află în plină disoluţie“

Candidatul Mircea Diaconu a șocat auditoriul, cu ocazia unui interviu oferit postului Radio France International, în ziua de 19 septembrie: „Fenomenul migrației economice a românilor în mai multe țări europene este o problemă uriașă, cu multe victime colaterale. Dar fenomenul poate fi tratat. Mi-e greu să spun, în clipa asta, cum anume. Plecările sunt de ordin personal sau familial, iar deciziile nu seamănă una cu cealaltă. Fiecare dintre plecații noștri reprezintă o poveste în sine, pe care trebuie s-o asculți. Și abia apoi poți să extragi numitorul comun, pentru a înțelege cum să tratezi fenomenul. Dar mă enervează teribil chestiunile astea contabilicești, potrivit cărora miliardele trimise de românii de afară ne salvează. Pentru că acele cifre sunt de multe ori false. Dar chestiunea cea mai gravă e legată de copii și de amintirile pe care plecații noștri le lasă în urmă, pentru că problema materială se rezolvă în câteva luni și devine banală. Principiul prin care acest fenomen poate fi tratat este cel al vaselor comunicante. Când într-o parte, socotind asta frontiera, nivelul se ridică mai mult, iar în cealaltă parte rămâne mai scăzut, se varsă dintr-o parte în cealaltă. Tu trebuie să te preocupi ca, pe partea ta de frontieră, să existe un «vino încoace». Oamenii trebuie să revină acasă prin decizia lor, nu aduși de altcineva. Dar tu trebuie să construiești această decizie. Am ajuns la un punct sinistru, care pe mine mă cutremură și este unul dintre motivele principale pentru care am făcut doi pași pe treptele Atheneului Român și m-am expus lumii și scandalului pe acest subiect, numit «Președinția României». Națiunea română este în plină disoluție! Ne dizolvăm ca nație! Și numeric, și mai ales spiritual. Și nimeni nu țipă, nimeni nu se îngrozește!”.

„Dacă găsești o cale fără obstacole, fii sigur că aceea nu duce nicăieri“

„Cum aş defini România anului 2019? Cuvântul este «dezordine». Iar soluția este ordinea de drept“

45 de ani a jucat Mircea Diaconu pe scenele teatrelor „L.S. Bulandra” și „C.I. Nottara”

În cel mai recent sondaj, realizat de IMAS, Mircea Diaconu ocupă locul al doilea în cursa pentru Cotroceni, cu 16,7% intenţie de vot

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles