Iulia Albu, despre referendum! ”Eu, după cum știți, prefer…”

Sandra Popescu   
în Stiri de ultima ora
05/10/2018, 11:29
Iulia Albu, despre referendum! ”Eu, după cum știți, prefer…” GALERIE FOTO
Iulia Albu a vorbit despre referendum

Cu toții o știm drept o nonconformistă, iar de această dată, Iulia Albu nu se dezice de opiniile sale. Cu doar o zi înainte de referendumul pentru familie, fashion-editorul a vorbit deschis despre ce alegere avem de făcut în acest weekend. După ce a divorțat de Mihai Albu, cu care are și un copil, vedeta s-a remarcat tot mai mult în lumea mondenă prin stilul ei critic și prin alegerile mai puțin obișnuite pe care le face în materie de haine, animale de companie sau diferite obiecte și accesorii. Cât despre noul ei iubit… Iulia nu spune chiar tot, însă e clar că nu se grăbește să se mărite.

Iulia Albu a vorbit despre referendumul despre familie
Iulia Albu a vorbit despre referendumul despre familie

”Am iubit de trei ani, el se ocupă cu niște afaceri. Nu are nicio treabă cu moda, s-a mutat aici, în România. Nu eu trebuie să mă gândesc la căsătorie, nu ne grăbim. Nu înseamnă nimic un act, am mai trecut prin asta, o dată”, a spus Iulia Albu, recent.

Iulia Albu, despre referendum

Iulia Albu a preferat să își expună părerea despre referendum în stilul propriu. Așa se face că își ține fanii cu sufletul la gură, pentru că abia la ora 18.00 urmează să posteze un material video cu ceea ce crede ea despre subiectul fiebinte al momentului. Până atunci, a preferat să spuncă că preferă… găinile!

”După multiple parlamentări am decis că DA, este timpul să vorbesc despre referendum. Fără a face propagandă, fără a instiga la ură și fără ipocrizie. Pentru ca acest referendum a devenit cea mai tare provocare in mediul online de la ice bucket încoace și pentru că este plin de papagali care repetă aceleași lucruri. Eu, după cum știți prefer găinile. Dar asta este o altă poveste. Părerea mea o puteți afla intr-un material filmat live doar pe acest cont. În instastory aveți detaliile. ?”, a scris Iulia Albu pe rețelele de socializare.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×