Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a început testarea sistemului RO-ALERT în județul Ilfov și în București. Așa că, de vineri, 20 septembrie, va deveni mai sigur ca nicicând. Astfel încât, în intevalul orar 10:00 și 12:00 se transmit mesaje care vor testa sistemul utilzatorilor de telefoane mobile. Cei care pe data de 20 septembrie vor simți ”testul”, sunt cei aflați în Capitală, anume: în sectoarele 1 și 3, dar și în Otopeni și Măgurele.
Potrivit unui comunicat DSU, și cei din orașul Buftea vor fi ”testați”, iar asta între orele 17:00 și 19:00.Tot procesul sistemului a fost gândit în anul precedent. De atunci, se voia începerea testării acestui sistem de avertizare a populației întâi la nivel loval, apoi la nivel național. Din data de 27 iunie se începea testarea în anul 2017.
Ce trebuie să știm despre testul sistemului RO-Alert
Cum se întâmplă acest lucru de fapt? Cum îți dai seama că telefonul tău a fost testat? În orice zonă te-ai aflat, telefonul tău va primi o notificare; notificare ce îți spune ce se întâmplă cu smartphone-ul tău. ”Acesta este un mesaj pentru tstarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție. DSU-IGSU. Asigurăm cetățenii că aceste testări sunt absolui necesare și apelăm la înțelegerea acestora pentru aventualul disconfort creat”, după cum spune mesajul.
- Românii rămân în Marea Britanie și după Brexit, deși britanicii îi urăsc
- Dieta lui Fuego! Cum a slăbit Paul Surugiu 15 kilograme și cum arată acum?
- Fructul Oprit se bucură de azi de prezența Maiei Morgenstern! Foto+Video
Cum poate face asta un singur telefon? Uite că tehnologia Cell Broadcast, cea pe care stă temelie sistemul RO-ALERT, dă voie antenelor de comunicații mobile din zonă să transmită mai departe mesajul de avertizare tuturor utilizatorilor care merg în aria de acoperire percepută și de sistemul despre care vorbim.
De altfe, trebuie să știm că mesajele de pe telefon le putem recepționa din orice zonă a României. Surprinzător este că nici măcar nu este nevoie să-ți instalezi aplicații pe telefonul tău. Totodată, nu contează daca utilizatorii dețin servicii de tip abonament sau prepay și, tot surprinzător, este faptul că ne rămân câțiva bani în buzunare pentru că nu se percep costuri ori taxe în ceea ce privește recepționarea mesajului de testare a sistemului.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet