Ilie Năstase (72 de ani) și Ioana Simion (42 de ani) s-au mutat împreună, după vacanța pe care au petrecut-o în Italia. Cei doi s-au bucurat unul de compania celuilalt, timp de mai multe zile, în Sardinia. Vineri seara, ei s-au întors cu avionul în România, încărcați de bagaje, semn că Ioana a fost răsfățată cu o sumedenie de cadouri scumpe, în timpul acestei escapade. La așa un sejur fructuos, ar fi și păcat ca acum să se retragă fiecare în cuibușorul lui. Drept urmare, Ilie Năstase și iubita lui au făcut următorul pas, și anume acela de a locui în aceeași casă. Pentru multe cupluri, acesta este cu adevărat un examen important.
Dacă relația celor doi va trece și de câteva luni în această etapă, fără scandal și fără reproșuri, cum s-a întâmplat de exemplu cu Brigitte Sfăt, atunci putem spune că fostul tenismen și-a găsit în sfârșit liniștea în brațele Ioanei. Asta, după toate războaiele purtate cu Brigitte și după ce multă lume l-a criticat pentru că s-a despărțit de Amalia Năstase.
Ilie Năstase și iubita sa, Ioana Simion, s-au mutat împreună
Din informațiile noastre, se pare că Ilie Năstase a luat-o pe Ioana Simion, cu tot cu bagaje, să locuiască în casa lui. Aceasta din urmă, potrivit imaginilor pe care stirimondene.ro vi le prezintă în exclusivitate, este o răsfățată, angajații fostului tenismen ocupându-se, în general, de tot ce înseamnă bagaje și alte ”operațiuni”.
În tot acest timp, încă soția lui ”Nasty”, Brigitte Sfăt, a petrecut o vacanță exotică alături de alt bărbat. Se pare că, după ce și-au aruncat cuvinte grele, atât Ilie cât și Brigitte au înțeles că le e mult mai bine în compania altor parteneri. Ca urmare, au și trecut la fapte, numai că bruneta a rămas puțin în urmă: să vedem acum cât va dura până când și ea se va muta alături de alt bărbat.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
- Diana Georgescu rupe tăcerea! Fosta iubită a lui Connect-R spune TOT
- Incendiu uriaș! Una dintre clădirile monument ale Oradei a luat foc și s-a prăbușit
- Fiica Irinei Loghin s-a măritat la 40 de ani! Imagini superbe de la nuntă
Ilie Năstase și noua iubită! Aceasta a recunoscut deja relația dintre cei doi
După ce s-a încheiat scandalul cu fosta lui iubită, Brigitte Sfăt, fostul tenismen a trecut la un alt capitol din viața lui. Certurile cu femeia de afaceri l-au făcut să-și caute fericirea în altă parte, așa că a și gasit-o. Ioana Simion, actuala parteneră de viață a lui Ilie Năstase a recunoscut oficial, acum câteva zile, că au o relație. ”Da, suntem împreună! Mă simt foarte ok. Încă nu o pot numi relație, pentru că eu și domnul Ilie suntem la început”, a declarat aceasta pentru Click!
De asemenea, Ioana Simion spune că nu poate numi relație ceea ce trăiește cu Ilie Năstase pentru faptul că sunt de o perioadă foarte scurtă împreună. ”…de vreo trei săptâmâni ne știm. N-eam cunoscut la mare”, a completat aceasta. După spusele Ioanei, iubirea lor s-a înfiripat cu ajutorul lui Ilie Năstase, care a făcut primul pas, fiind cunoscut ca un adevărat cuceritor. ”…dânsul a făcut primul pas, însă nu vreau să dau detalii, prefer să rămână între noi”, a spus actuala jumătate a lui Ilie Năstase.
Tot în cadrul aceluiați interviu, actuala brunetă din viața lui Ilie Năstase precizează ca un lucru lipsește în relația lor. Cei doi nu locuiesc încă împreună și, după spusele acesteia, nici nu o vor face până după ce fostul tenismen nu o să lămurească situația cu Brigitte. ”Aș putea să mai clarific un lucru, și anume acela că nu m-am mutat la el acasă. Nu se pune problema de așa ceva deocamdată, poate după ce va fi un om liber, însă până atunci nu! Ne bucurăm de vacanță împreună”, a încheiat noua iubită a celebrului sportiv.