Gripa ține elevii departe de școală. Situația actualizată a școlilor unde cursurile au fost suspendate

Narcis Rosioru   
în Stiri de ultima ora
05/02/2020, 14:07
Gripa ține elevii departe de școală. Situația actualizată a școlilor unde cursurile au fost suspendate
Gripa ține elevii departe de școală. Situația actualizată a școlilor unde cursurile au fost suspendate. Sursa foto: Hepta

Epidemia de gripă a determinat suspendarea cursurilor în mai multe școli din București, dar și din restul țării. Miercuri, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a anunțat că 28 de unităţi de învăţământ au suspendat temporar cursurile din cauza virusului gripal.

Gripa a dus la suspendarea cursurilor în mai multe unități de învățământ

Astfel, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunțat, miercuri, că în 28 de unități de învățământ cursurile sunt suspendate în una sau două clase, respectiv grupe, în funcție de caz.

Potrivit organigramei, cursurile pot fi suspendate în situația în care sunt cel puțin trei copii  bolnavi de gripă în aceeași clasă/grupă. Cazurile trebuie confirmate medical înainte de a se lua decizia de suspendare.

De altfel, și la nivel național sunt mai multe județe în care există unități de înățământ ce au luat decizia de a suspenda cursurile.

Drept urmare, în județul Argeș o unitate de învățământ a fost închisă integral din cauza virusului gripal, în județul Cluj o altă unitate de învățământ este închisă parțial, iar în  județul Giurgiu este o altă unitate de învățământ închisă integral, scrie Libertatea.

Cursurile au fost suspendate în mai multe școli și grădinițe din țară

Și în județul Iași autoritățile au decis să închidă parțial două unități de învățământ, în timp ce în județul Neamț o școală este închisă integral.

O situație similară este în județul Olt, acolo unde este o unitate de învățământ închisă parțial. În județul Sibiu autoritățile au hotărât să suspende parțial cursurile într-o unitate de învățământ, din cauza epidemiei de gripă, în timp ce în județul Ilfov o altă unitate de învățământ a fost închisă parțial de autorități.

Ultimul bilanț legat de numărul de decese cauzate de virusul gripal, oferit de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, arată că 16 persoane și-au pierdut viața, ultima victimă fiind o femeie în vârstă de 82 de ani, din judeţul Galaţi.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×