Preşedintele României a lansat un avertisment extrem de dur la adresa celor care se opun luptei pentru corupţie. Klaus Iohannis a oferit o declaraţie războinică în acest sens, într-un interviu acordat presei din Austria, în care spune că guvernarea actuală încearcă să slăbească această luptă şi a avut pentru aceştia un mesaj tranşant:
”Sunt un adversar pentru oricine pune în pericol lupta împotriva corupţiei şi statul de drept în România, indiferent dacă este sau nu membru al guvernului. Este adevărat că actuala majoritate parlamentară, care susţine guvernul PSD, vrea slăbirea luptei împotriva corupţiei şi a independenţei sistemului judiciar. Eu susţin lupta împotriva corupţiei. Din prima zi a mandatului meu, folosesc toate puterile pe care Constituţia mi le oferă pentru a împiedica adoptarea unor legi care slăbesc sistemul judiciar şi legislaţia penală.
Declarație războinică a lui Klaus Iohannis
Este evident că ar fi de dorit să avem un guvern mai bine pregătit, care să profite de această oportunitate în favoarea României. Chiar şi în aceste circumstanţe interne dificile, putem asigura un mandat rezonabil la Preşedinţia UE. Dincolo de controverse şi de ideile diametral opuse ale mele şi ale guvernului privind justiţia şi statul de drept, eu sper că disputele nu vor avea un impact negativ asupra exercitării preşedinţiei.”
„Din păcate, coaliţia de guvernământ încearcă să modifice după bunul plac legile justiţiei şi Codurile Penale, ignorând cererile opoziţiei, asociaţiilor magistraţilor şi românilor care au ieşit în stradă. Ministrul Justiţiei încearcă să îl înlocuiască pe Procurorul General. Acest lucru confirmă tentativa de subordonare a justiţiei ai cărei beneficiari sunt mai mulţi politicieni în funcţii înalte”, a fost declaraţia oferită de preşedintele României, Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis este simpatizat de mulţi dintre români şi la parada organizată de Ziua Naţională a României, de 1 Decembrie a făcut băie de mulţime.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17