La finalul paradei militare, cei prezenți și-au arătat afinitățile. Așadar, în timp ce jandarmeria era huiduită, Klaus Iohannis se bucura de recunoștința și iubirea oamenilor. După ce șeful statului s-a salutat cu câțiva participanți din tribuna oficială de la Arcul de Triumf, dintre care și Traian Băsescu, s-a urcat în mașină. Însă, după câteva momente s-a oprit să-i salute pe românii care i-au fost alături în această zi festivă. De asemenea, acesta a strâns și mâna unora.
Dar, până ca președintele României să ajungă la ceremonia militară, a postat un mesaj pe contul său de socializare prin care amintește românilor motivul pentru care 1 Decembrie este o zi atât de importantă. ”Sărbătorim împreună Centenarul Marii Uniri, momentul fondator al existenței noastre naționale. Avem o șansă uriașă pentru următorii 100 de ani: să dovedim că ducem mai departe visul de libertate și democrație al înaintașilor, că îl apărăm și îl prețuim. Să nu uităm niciun moment că este o onoare și o mândrie să facem parte din această națiune. La mulți ani, dragi români! La mulți ani, România!”, a transmis Klaus Iohannis națiunii.
Klaus Iohannis a fost iubit de oameni, în timp ce jandarmeria a fost huiduită
Și, cu toate că șeful statului își dorea ca această zi să rămână în memoria românilor ca o amintire frumoasă, s-au întâmplat și lucruri care nu arpăreau în organizarea evenimentelor de 1 Decembrie. După ce românii s-au adunat în Piața Arcului de Triumf, aceștia au pus în practică ce se discuta în spațiul virtual. Așadar, în semn de protest, aceștia s-au întors cu spatele, iar alții, în timp ce Jandarmeria a ajuns la intersecția Kiseleff-Ion Mincu, mulți au ales să plece.