Dan Bittman, în mijlocul unui scandal, după ce a prezentat un show al primarului PSD

Sandra Popescu    Alexandra Chivu   
în Stiri mondene
17/09/2018, 18:44
Dan Bittman, în mijlocul unui scandal, după ce a prezentat un show al primarului PSD GALERIE FOTO
Dan bittman scandal sectorul 5

Dan Bittman se află de câteva zile în mijlocul unui scandal. Cântărețul a prezentat un show al primarului PSD, iar după asta nu a mai durat mult până să apară comentarii care să-l blameze. Fiind  prezentator al multor emisiuni în trecut, acesta a fost chemat să întrețină atmosfera și la un eveniment din București. Cu ocazia a 50 de ani de Sector 5, căci despre acest eveniment este vorba, componentul trupei Holograf a încercat să facă totul cât mai plăcut cât timp s-a aflat pe scenă.

Dan Bittman, scandal!

Dan Bittman, implicat într-un scandal cu iz politic
Dan Bittman, pe scena evenimentului pe care-l prezenta, alături de primarul Sectorului 5

În mare a ieșit, până să se interpreteze spusele lui. Se pare că cel mai deranjant lucru pentru public a fost faptul că solistul trupei a lăudat munca primarului, Daniel Florea, în ceea ce privește sectorul la cârma căruia se află. ”Doamnelor și domnilor, în aplauzele dumneavoastră, vreau să-l invit în scenă pe domnul primar al Sectorului 5, domnul Daniel Florea!”, așa l-a introdus în scenă Dan Bittman și așa a început și scandalul. Următoarele replici au fost ceea ce a umplut paharul pentru oamenii de acasă.

Artistul a comentat pe baza situației sectorului, preamărindu-l pe edil. ”Dom’ primar, dar văd că… merge bine treaba aici, în Sectorul 5, nu ştiu… Extraordinar, toată lumea-i fericită”, a spus cântărețul. Dar, aceasta nu a fost singura replică de o ușoară analiză comparativă. Doarece la eveniment au fost și câteva unități de învățământ, toți copiii fiind îmbrăcați special pentru această zi, Dan Bittman a observat asta și a completat cu: ”Eu, sincer, din ce văd, cred că toate aceste unități care sunt astăzi alături de noi sunt prietenii domnului primar, pentru că văd că toată lumea e fericită, bucuroasă şi asta înseamnă că domnul primar face o treabă foarte bună. Felicitări!”, a mai spus acesta.

Mesajul lui Dan Bittman, după toate acuzele

După cum zvonurile rele se împrăștie repede, așa a fost și în acest caz. Criticile au apărut din stânga și-n dreapta, dar cea cu cel mai intens ecou a fost a unei activiste. Zamfi Irina, pe numele ei, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care-ți exprima părerea despre cele întâmplate în Sectorul 5. ”Cum să-ți faci, mă, în București, în 2018, eveniment de promovare personală pe 7000.000 euro din banii oamenilor, animalule?! în cel mai sărac sector al Bucureștiului?… Dan Bittman, dacă te prind prin Sectorul 5, arunc în tine cu tot gunoiu și prafu care zace pe-aicișa, la noi, în sector, și cu copii care nu au unde să meargă la școală că a luat foc, și cu amărâții sectorului”(întregul mesaj în galeria foto), a spus activista.

Dan Bittman a fost implicat intr-un scndal, după ce a prezentat pentru primarul PSD
Replica lui Dan Bittman pentru scandalul în care este implicat

De asemenea, nici reacția solistului nu a contenit să apară. Dan Bittman a subliniat faptul că toți oamenii exagerează. ”Mi se pare că exagerați și că ar trebui să intrați în pământ de rușine atunci când, fără ca să mă cunoașteți, vă permiteți să mă jigniți atât pe mine, cât și pe toți cei care au participat la eveniment. V-ați obișnuit în România că toți trebuie să gândim după placul unei majorități bolnave, ei bine eu nu fac parte din majoritatea dvs. și mă mândresc cu asta, puteți să vă scuipați, să vă urâți, să vă jigniți între voi cât doriți, menirea mea a fost și va fi alta pe acest pământ și sunt tare bucuros că nu fac parte din ea”, a scris cântărețul. Surprinzător pentru toți urmăritorii scandalului a fost gestul acestuia de a șterge mesajul pe care abia îl postase pentru a clarifica sau a-și expune și el punctul de vedere, așa cum au făcut toți.

Citește și: Prepară crema de zahăr ars ca pe vremea bunicii. E cel mai rapid mod!

Citește și: Raluca Podea, bătută de logodnicul ei? Am fotografiat-o cu ochii vineți, pe stradă!

Citește și: Horoscop zilnic: vineri, 17 august. O zodie are suspiciuni

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×