Crema de zahăr ars este o rețetă pe care bunica ne-o făcea întotdeauna cu mult drag în copilărie. Gustul delicios al acestui desert este greu de uitat. De aceea, am căutat bine în caietul bunicii și am găsit rețeta autentică a acestui dulce de neuitat. Rețeta de cremă de zahăr ars este extrem de ușoară, rapidă și cu siguranță le veți face o mare surpriză familiei și prietenilor dumneavoastră.
Rețeta de cremă de zahăr ars din caietul bunicii
Bunica folosea un tuci din fontă pentru a carameliza zahărul, dar dumneavoastră puteți folosi și un vas termorezistent, dar aveți mare grijă atunci când topiți zahărul. Încălziți vasul la flacără mică sau topiți-l într-o tigaie și apoi turnați-l în tavă.
Pentru a pregăti această rețetă aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- Lapte de vacă: 1 litru
- Zahăr: 250 grame
- Ouă: 7 bucăți
- Esență (după gust: vanilie sau rom)
- Opțional: coajă de lămâie pentru a diminua miroul de ouă.
Mod de preparare:
- Pasul 1: Aveți nevoie de o cratiță în care să fierbeți laptele, iar apoi lăsați-l să se răcescă. Pentru a grăbi procesul de răcire, puteți pune castronul cu lapte într-un castron mai mare cu apă rece pe care va trebui să o schimbați de câteva ori.
- Pasul 2: Într-o altă cratiță/tuci/vas adăugați 150 de grame de zahăr și topiți-l la foc mic până obțineți o consistență cremoasă de culoare maroniu închis, dar nu ars.
- Pasul 3: după ce ați topit zahărul puteți începe să tapetați pereții cratiței cu pasta obținută. După ce ați împrăștiat caramelul puteți lăsa cratița la răcit până când zahărul va începe să pocnească.
- Pasul 4: Într-un bol bateți cele 7 ouă cu 250 de grame de zahăr și esență de vanilie sau rom.
- Pasul 5: Turnați compoziția în cratița cu zahărul caramelizat și băgați-l la cuptor la 160 de grade preț de 40-45 de minute.
Crema este gata atunci când este puțin rumenită deasupra. Consumați desertul rece alături de cei dragi. S-a răcit? Poftă bună!