Rareș Bogdan a anunțat că își va începe cariera politică, fiind primul candidat pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. După decizia fostului prezentator al emisiunii Jocuri de Putere, reacțiile nu au întârziat să apară.
Ce spune Cristina Țopescu despre candidatura lui Rareș Bogdan
Cristina Țopescu consideră că decizia lui Rareș Bogdan de a renunța la presă în favoarea unei cariere politice, este de bun augur. Cunoscuta prezentatoare TV se declară optimistă, spunând totodată că va acorda un vot de blam PSD-ului.
„Se pare că Rareș s-a hotarat să deschidă lista PNL. Doamne ajută! Ieșim la vot toți și, să sperăm, cât mai multe voturi anti PSD” , este mesajul scris Cristina Țopescu pe contul personal de Facebook.
Cristina Țopescu s-a oferit să o ajute pe Viorica Dăncilă
Cristina Țopescu s-a remarcat în ultima vreme prin poziții extrem de dure la adresa puterii politice. Spre exemplu, mesajul său în care se oferea să o ajute pe Viorica Dăncilă, pentru ca prim-ministrul României să citească discursurile fără greșeli, a făcut deliciul internauților.
„O ofertă, cât se poate de serioasă, pentru doamna Dăncilă. Mă ofer să o învăț pe doamna premier să-și citească discursurile corect, i le pot corecta (sunt filolog) și cunosc și terminologia politică, fac asta de vreo 20 de ani. Îi pot explica sensul cuvintelor pe care nu le cunoaște, îi pot construi fraze mai simple, dar logice și coerente, o pot ajuta să frazeze corect, să pronunțe corect, să citească mai puțin robotic și o mai pot scoate și din limba de lemn. Am răbdare, fac orice ca să nu ne facem de râs în astea 6 luni, în fața întregii Europe. Aș face-o pro bono, că dacă accept să fiu retribuită, o să ziceți că m-a plătit PSD. Vorbesc serios, doamna premier, vă pot ajuta, mi-aș ajuta țara, în fond!” , scria cunoscuta prezentatoare TV în urmă cu ceva timp.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere