Cine este Mihaela Triculescu, noua șefă ANAF. În 2015 a picat examenul oral pentru același post

Mirela Apostol   
în Stiri de ultima ora
03/01/2019, 17:00
Cine este Mihaela Triculescu, noua șefă ANAF. În 2015 a picat examenul oral pentru același post GALERIE FOTO
Ea este Mihaela Triculescu, noua şefă a ANAF

Ionuţ Mişa a fost eliberat din funcţia de şef al ANAF la iniţiativa ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. Locul acestuia la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost luat de către Mihaela Triculescu. Decizia de numire în funcţie a Mihaelei Triculescu a fost semnată deja de premierul României, Viorica Dăncilă.

Aceasta este un economist cu o experienţă de 19 ani în domeniul privat şi a primit, în acelaşi timp, rangul de secretar de stat. Mihaela Triculescu a fost desemnată în noua funcţie după ce ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a evaluat toate propunerile care i-au fost înaintate privind funcţia de preşedinte al ANAF: ”Am solicitat doamnei prim-ministru revocarea din funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală a domnului Ionuț Mișa. Anul 2019 este un an cu foarte multe provocări, știm foarte bine cu toții, în special în zona economică. Iar ANAF-ul, așa cum am spus de foarte multe ori, ca principală instituție publică din România, trebuie să-și schimbe radical comportamentul în economie”, a spus Eugen Teodorovici.

Cine este Mihaela Triculescu, noua șefă ANAF

”Desemnarea doamnei Mihaela Triculescu la conducerea ANAF a fost stabilită după evaluarea mai multor propuneri făcute de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Doamna Mihaela Triculescu este economist cu o vastă experiență. În ultimii trei ani a fost practician în insolvență, asigurând managementul procedurii de insolvență pentru mai multe companii. Noul președinte ANAF este licențiat în economie și absolvent al studiilor de master disciplina ”Analiză diagnostic și evaluarea afacerilor” la Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Economice”, se arată în comunicatul Guvernului.

Mihaela Triculescu este un economist cu experienţă, care în ultimii trei ani a fost practician în insolvenţă şi a asigurat managementul mai multor companii aflate în această procedură. Este licenţiată în economie şi a absolvit studii de master în cadrul Universităţii din Craiova, specializarea ”Analiză diagnostic și evaluarea afacerilor”. În 2015, Mihaela Triculescu a picat examenul oral pentru o funcţie de inspector al ANAF.

Maşină şi siglă ANAF
Maşină şi siglă ANAF

Decizia de numire în funcţie a Mihaelei Triculescu urmează să fie publicată şi în Monitorul Oficial.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×