China nu a mai raportat niciun caz de coronavirus pe plan local! Este pentru prima dată de la apariția COVID-19

Traian Terzian   
în Stiri de ultima ora
19/03/2020, 07:36
China nu a mai raportat niciun caz de coronavirus pe plan local! Este pentru prima dată de la apariția COVID-19
Pentru prima dată de la apariția COVID-19, China nu a mai raportat niciun caz de coronavirus pe plan local, toate cele diagnosticate fiind ale unor persoane care au venit în țară din altă parte

Pentru prima dată de la apariția COVID-19, China nu a mai raportat niciun caz de coronavirus pe plan local, toate cele diagnosticate fiind ale unor persoane care au venit în țară din altă parte.

China nu a mai raportat niciun caz de coronavirus pe plan local

Conform cotidianului american New York Times, citat de Medifax, China a raportat că niciunul dintre cazurile de coronavirus depistate în ultimele 24 de ore nu sunt ale unor cetățeni locali.

Oficialii chinezi au anunțat că toate cele 34 de cazuri noi au fost confirmate la persoane care au venit din afara țării. China a interzis călătoriile în mai multe provincii și orașe, însă specialiștii se întreabă dacă nu cumva virusuul va reapărea odată ce aceste reguli vor fi ridicate și oamenii vor începe să străbată din nou țara.

”Este foarte clar că acțiunile întreprinse în China au dus la finalul primului val de infecții. Întrebarea este ce se va întâmpla dacă va exista un al doilea val, deoarece tipul de măsuri pe care China le-a implementat nu sunt neapărat durabile pe termen lung”, a spus Ben Cowling, directorul diviziei de epidemiologie și biostatistică de la Școala de Sănătate Publică a Universității Hong Kong.

China a înregistrat peste 81.000 de cazuri de coronavirus

Liderul chinez Xi Jinping a cerut un ”război al oamenilor” împotriva pandemiei de coronavirus, iar presa de propagandă a lăudat acțiunea partidului, spunând că este un model pentru alte țări.

În aproximativ trei luni de izbucnirea noului tip de coronaavirus, China a înregistrat peste 81.000 de îmbolnăviri și peste 3.200 de decese. Însă, autoritățile chineze au anunțat și că peste 70.000 de persoaane au fost vindecate.

Un video emoționant care a surprins reuniunea emoționantă dintre un copil și mama sa în nordul Chinei a devenit viral. Imaginile au fost surprinse în 14 martie, în orașul Shijiazhuang din provincia Hebei. Copilul este reunit cu mama sa după 29 de zile, perioadă în care femeia a lucrat la un spital în plină pandemie de COVID-19.

Zhong Nanshan, un reputat specialist chinez în boli respiratorii, a declarat că imunitatea colectivă nu este o soluție pentru boala contagioasă provocată de coronavirus. El spune că statele ar trebui să identifice infecțiile cât mai repede, iar măsurile de carantină, precum și cea a restricțiilor, ar trebui impuse cât mai repede.

Chinezii susţin că Favipiravir, un medicament antiviral, a demonstrat o eficacitate ridicată împotriva infecţiei de coronavirus. Favipiravir este un medicament pentru gripă, aprobat pentru utilizare clinică în Japonia în 2014, care nu a arătat reacţii adverse evidente în studiul clinic.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×