Tatuajele se pot observa din ce în ce mai des pe corpul oamenilor. Înainte se putea spune că procentul cel mai mare al oamenilor care aleg să-și facă tatuaje înclina spre partea feminină, însă de mai mulți ani, și fetele au venite repede din spate. Așa că, la fel cum a fost și cu fumatul peste tot în țară, așa au stat lucrurile și aici. La o adică, femeile de ce nu? Și uite că au avut curaj, au suportat durerea și și-au desenat și ele corpul. Dar, care este istoria lor? De unde au pornit? De ce facem asta? Sunt multe întrebări la mijloc la care macar cei care au dorința de a-și face un tatuaj ar trebui să răspundă la ele, așa pentru ei.
Tatuaje drăguțe pentru fete. Care este istoria desenării corpului?
Un pic mai jos o să vorbim de tatuajele drăguțe pentru fete, însă acum trebuie să aflăm unde, ce și când. La începuturi, tatuajele, însemnele pe corp erau identificate cu punkerii, pușcăriașii, de fel..cei rebeli, cu o personalitate puternică. În prezent, a-ți face un tatuaj este la îndemâna oricum deține o sumă de bani. A devenit un accesoriu pe care multe persoane îl au, ba unii la fel ca alții, din cauza trend-urilor, ba special.
Surpriza vine însă de la timp. De cât timp se fac în lume desene pe corp? 5000 de ani ar fi o perioadă lungă, nu? Ei bine, de atunci datează ele. Unul dintre cel mai vechi tatuaj făcut pe corpul unui om este pe o mumie, de acum 5.3000 de ani. Oetzi, căci așa se numea mumia, era însemnat și cunoscut drep Omul Ghețurilor. Nu numai el voia să se însemneze, ci și triburile antice. Ele foloseau ceea ce numim noi tatuaje azi pentru a însemna unele evenimente, momente importante din viața lor.
Citește și: Geta Brădescu a murit! Una dintre cele mai semnificative personalităţi în artă a trecut la cele sfinte
Citește și: Paula Rusu trăiește cu un singur plămân! Cum a ajuns în această situație jurnalista
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Citește și: O handbalistă din România și-a alăptat bebelușul în pauza meciului
Tatuaje pentru fete
După cum am spus mai sus, aici e vorba despre modelele de tatuaje. Multe reprezentante ale sexului frumos își fac acum tatuaje, însemnea pe corp care fie reprezintă ceva personal, fie e doar un model care arată bine. Iar, de aici lucrurile se împart în două. Există fetele care decid să-și tatueze mare parte din corp și cele care își fac un fluture, spre exemplu, și se opresc aici.
Oricum ar fi, e greu să te gândești la ceva ce va fi mereu acolo , pe corpul tău, oricât de mult te-ai spăla, oricât ar trece timpul. După cum spuneam, alegerile fetelor sunt împărțite în două: cele care le vor pe tot corpul și cele care vor doar unul și bun. Luând a doua categorie în seamă, adică a celor care aleg unul și micuț, de obicei aleg ceva cât mai finuț, elegant, feminin. Opțiunile nu s-ar epuiza aici niciodată. Lista poate include și elemente din natură, cum ar fi păsări: nori, soare, lună, flori. De regulă, florile de pe corpul unei fete reflectă sensibilitatea, bunătatea și romantismul ei. Deci alegerea este în concordanță cu ceea ce poate exprima o femeie.