Proba de Evaluare a competențelor lingvistice de comunicare se susține astăzi! Absolvenții vor da piept cu examenul oral al limbii materne, din cadrul Bacalaureatului. Mai puțin norocoșii care au picat sau nu au reușit să ajungă la prima sesiune a examenului maturității, vor da astăzi proba la limba română. În sesiunea de toamnă s-au înscris anul acesta 45.052 de elevi. Se pare că dintre aceștia doar 28.488 sunt absolvenți ai promoției din anul 2017-2018 și 16.564 din seriile trecute.
Sesiunea celor care se vor bucura mai puțin de vară a început pe data de 20 august, cu proba la Limba și Literatura Română. A doua zi, pe data de 21 august urmează proba la Limba și Literatura maternă. În cele din urmă, pe data de 22 august, a urmat proba obligatorie de profil, urmată îndeaproape de proba la alegere, de pe 23 august.
Azi se susține proba de Evaluare a competențelor! Probele orale din sesiunea de toamnă
Probele orale vor începe în același cadru plin de austeritate ca și celelalte. Acestea se vor desfășura pe data de 24 și 27 august. O zi după, vor fi competențele lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Între 29 și 30 ale lunii august, elevii vor da competențele digitale. Toate emoțiile se încheie pe data de 30-31 august. Atunci vor avea loc competențele lingvistice dintr-o altă limbă.
Citește și: Subiecte și bareme la proba la alegere din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat 2018
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Citește și: Străinii care ne împăduresc țara. Motivul pentru care au ales să facă asta
Rezultatele sesiunii din toamnă!
Norocoșii care vor fi trecuți pe lista din fața liceelor drept admiși, vor putea veni să-și vadă roadele muncii pe data de 1 septembrie. Aceștia trebuie să-ți facă apariția până în orele 16:00, atunci când își și pot spune nemulțumirile, sub formă de contestații. Adolescenții pot depune contestații începând cu ora 16 și terminând cu ora 20. Acestea vor fi analizate între 2 și 5 septembrie, iar copiii, în cazul acesta, își vor afla rezultatele pe data de 6 septembrie.
Se rutunjește nota de la BAC!
Cei care vor susține examenul maturității în această toamnă trebuie să știe că sunt și niște condiții la mijloc pentru a fi declarat promovat. Conform Ministerului Educației Naționale(MEN), aceștia pun la dispoziției elevilor linia TELVERDE pentru a putea sesiza diferitele inconveniente, nereguli, nemulțumiri din cadrul examenului. Disponibilitatea lui va începe încă din perioada 20-23 august, începând cu ora 08:00. Aceștia își încheie apelurile către MEN la ora 16:00. Pe data de 24 a lunii august vor putea începe să sune tot de la ora 08:00, dar până la ora 14:00.
De asemenea, se pare că poate fi declarat promovat și un elev care are media 5,99! Pentru ca această chestiune să fie posibilă acesta trebuie să respecte unele reguli totuși. Elevul trebuie să susțină toate probele de evaluare a competențelor, adică cele lingvistice și digitale. De asemenea, trebuie să fi susținut și toate probele scrise, iar la toate să obțină nota 5. În final, după ce a susținut toate probele, cumulul notelor acestuia să ajungă să dea nota 6. O altă veste bună este faptul că nota se poate rotunji! Cei care nu au putut să obțină, ca medie generală, mai mult de 5,99, trebuie să afle că se poate rotunji.