Alexandru Cumpănașu a mărturisit cu ochii în lacrimi că va deveni din nou tată! Soția sa este însărcinată, iar vestea a venit pe Internet. Unchiul Alexandrei Măceșanu nu și-a putut stăpâni lacrimile și a izbucnit în plâns, în direct, pe Facebook.
Alexandru Cumpănașu va deveni din nou tată
Alexandru Cumpănașu va deveni din nou tată, însă este primul copil al cuplului. Alexandru Cumpănașu mai are alți trei copii dintr-o altă căsnicie. Acesta a spus că își dorește ca și Alexandra să ajungă acasă pentru ca familia să fie reîntregită.
“Copiii mei sunt cele mai de preț daruri pe care le-am primit din partea Domnului! Sincer vă spun, nu știu cum de am fost atât de norocos, dar am fost binecuvântat cu trei copii minunați. Pentru viitorul copiilor mei, ai noștri, am inceput această luptă, degeaba vrem școli, spitale, autostrăzi, dacă suntem neputincioși în a ne apăra copiii, în locul statului care ar fi trebuit să asigure siguranța lor.
Cumpănașu, în lacrimi
Alexandru Cumpănașu a sus că își dorește să o găsească pe Alexandra Măceșanu și să știe că întreaga sa familie este în siguranță. În acest moment, îmi doream doar două lucruri, să o găsesc pe Alexandra și să știu că familia mea e în siguranță și că va trece cu bine de acest haos! Astăzi, am primit încă o confirmare că Dumnezeu este alături de mine, pentru că EL ne-a dăruit, în aceste vremuri de grea încercare, mie și Simonei, darul vieții. Da, vom avea un copil! Și nu îmi doresc nimic mai mult decât ca familia noastră să fie reîntregită, cu Alexandra lângă noi, și îmbogățită cu încă un mic membru al familiei.
Te iubesc, Simona. Ești femeia care, la nici un an de căsnicie, a fost aruncată în cușca cu lei, a fost calomniată, a fost amenințată și, totuși, ai fost stâlpul meu. De fiecare dată când voiam să renunț, tu mă ajutai să înțeleg că această luptă trebuie desăvârșită, că această luptă nu mai e doar a mea, ci a noastră, a tuturor! Îți mulțumesc pentru că mi-ai arătat că iubirea față de mine, față de oameni, învinge orice obstacol! (…)”, a scris Alexandru Cumpănașu pe contul lui oficial de Facebook.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet