Adina Florea, șef al Secției de anchetare a magistraților, a făcut o serie de precizări cu privire la ancheta de vineri, 15 februarie, legate de posibilitatea în care Laura Codruța Kovesi nu ar merge la audiere.
„E o activitate în curs de urmărire penală care reprezintă o importanţă egală cu orice activitate desfăşurată în orice altă speţă. Se respectă exact aceleaşi drepturi procesuale, nu se analizeaza nimic cu dublă măsură.
Laura Codruța Kovesi va fi anchetată vineri!
Există măsuri procesuale, referitoare la modalităţile de citare şi la aducerea persoanei respective”, a declarat Adina Florea. Miercuri seară, 13 februarie, fosta șefă a DNA a anunțat că a fost citată la audieri la Secție pentru investigarea magistraților. Aceasta susține că audierea se suprapune cu o deplasare pe care ar urma să o facă la Bruxelles, unde ar urma să fie audiată în dosarul candidaturii pentru funcția de conducere a Parchetului European.
Mai mult, Kovesi primește susținere din partea Germaniei și Franței pentru a ocupa această post. Mai clar, președintele Comisiei pentru Afacerile Europene din Bundestagul german, Gunther Krichbaum(CDU) și-a exprimat suportul pentru fosta șefă a DNA, precizând că statele ce au candidați pe locurile 2 și 3, Franța și Germania, s-ar putea înțelege pentru a-i fi alături. „Puteţi porni de la acest lucru: pe locul întâi se află Laura Codruţa Kovesi, fost procuror-şef al DNA, pe locul doi se află un candidat din Franţa şi pe locul trei un candidat din Germania.
Competenţele doamnei Kovesi sunt fără nicio urmă de îndoială, este practic predestinată pentru această funcţie şi eu mi-aş putea imagina, de exemplu, că Germania şi Franţa ar putea ajunge la un compromis şi la a găsi o soluţie de comun acord în favoarea candidatului român”, a declarat oficialul german într-o conferință de presă la București.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17