Ministrul Toader se opune numirii lui Kovesi la Parlamentul European. Acesta susține că își va înștiința omologii din statele UE cu abuzurile înfăptuite de fosta șefă DNA. „Cred că membrii Comisiei de selecție nu cunosc abuzurile comise de către Laura Codruţa Kovesi în detrimentul cetățenilor, în detrimentul statului de drept. În Franța sau în Germania, un procuror nu ar putea să comită atâtea abuzuri, pentru că ar fi eliberat din sistemul judiciar.
Chiar dacă în zilele de joi și vineri vom avea un Consiliu informal JAI, la care vor participa majoritatea miniștrilor de justiție din statele membre ale UE, mâine dimineață voi trimite decizia CCR privind demiterea din funcție, fiecărui ministru de justiție”, a declarat Tudorel Toder despre Kovesi, pentru Stiripesurse.ro.
Kovesi, pe lista scurtă de trei procurori, Toader, se opune vehement!
Laura Codruța Kovesi se află acum pe lista celor 3 procurori care candidează pentru șefia Parchetului UE, lucru ce l-a enervat la culme pe Tudorel Toader. „În conformitate cu Articolul 14(2) al Regulamentului Consiliului UE 2017/1939 privind implementarea planului de intensificare a cooperării în cazul Biroului Parchetului Public European, grupul de selecţie a lucrat intens în ultimele săptămâni. Grupul de selecţie transmite Parlamentului European şi Consiliului UE lista scurtă, în conformitate cu Articolul 14(3) al Regulamentului (UE) 2017/1939 şi al regulilor VI(1) şi VII(1) ale grupului de selecţie, cu următoare ordine a preferinţelor:
1. Laura Codruţa Kovesi (România)
2. Jean-Francois Bohnert (Franţa)
3. Andres Ritter (Germania).
Calificările şi experienţa acestor candidaţi au fost catalogate a fi cele mai înalte pentru postul de procuror-şef european, ţinând cont de criteriile stabilite în Articolul 14(2) al Regulamentului Consiliului (UE) 2017/1939 şi în anunţul pentru acest post publicat pe 18 decembrie 2018, ţinând cont de caracterul special al funcţiei pentru care au aplicat candidaţii”, arată documentul. Decizia pentru șefia procuraturii a fost luată pe baza unui vot, în cursul sesiunii din data de 1 februarie 2019, conform Regulii IV a Regulamentului grupului de selecție.