Vlad Voiculescu a renunțat la candidatura la Primăria Capitalei din partea PLUS, după ce PNL a anunțat că îl susține pe Nicușor Dan, candidatul propus de USR. Voiculescu a spus că nu-l va susține necondiționat pe Nicușor Dan așteptândă să vadă care sunt termenii înțelegerii dintre acesta și liberali.
Nemulțumit de negocierile cu PNL
”Cât avem un candidat care este onest și care strânge susținerea unei majorități covârșitoare a partidelor de opoziție și avem siguranța că va învinge, eu nu voi merge mai departe cu candidatura”, a declarat Vlad Voiculescu în conferința de presă în care și-a anunțat retragerea din cursă.
El a deplâns faptul că negocierile pentru desemnarea unui candidat unic al partidelor de opoziție din București nu au fost transparente, motiv pentru care nu poate susține necondiționat PNL.
”Eu nu dau un cec în alb PNL, aștept să văd care sunt negocierile, unele au fost transparente, precum cele dintre USR și PLUS. Cred că este păcat că nu am avut proces la care să contribuie zeci de mii de bucureșteni, că avem un candidat care a fost ales pe din dos, în spatele ușilor închise, mai degrabă după interesele unui șef de partid sau altuia (…) Cred că oamenii trebuie să fie consultați când își aleg liderii, cred că suntem acum în secolul XXI și ar trebui să fim într-o altă epocă politică, nu una în care totul se face în spatele ușilor închise”, a spus Vlad Voiculescu.
Condițiile lui Voiculescu
Fostul ministru al Sănătății a precizat că implicarea sa în campania electorală a lui Nicușor Dan va fi condiționată de termenii înțelegerii perfectate între PNL și Nicușor Dan.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
”Nu spun că cineva a făcut o manevră prin spate, este de notorietate publică. Accept că ce s-a întâmplat ieri a redefinit realitatea politică de astăzi (…) Aștept să văd care este substanța acestei înțelegeri, eu nu o cunosc. Aștept să văd în ce constă înțelegerea în zilele următoare, cum vor arăta echipele pentru București, pentru consiliul general și sectoare și apoi vom vedea”, a spus Voiculescu.
În ce privește posibilitatea unui tandem cu Nicușor Dan în care unul să devină primar și celălalt viceprimar, Voiculescu nu a exclus această posibilitate, dar decizia va fi luată doar după alegeri.
”Acum trei săptămâni i-am propus lui Nicușor Dan să mergem în tandem, cred în continuare că este o idee bună, dar am văzut și cât contează cuvântul oamenilor. Voi candida pe lista pentru Consiliul General. Postul de viceprimar se negociază în CGMB și asta este forma în care aș fi interesat de o funcție sau alta”, a mai spus Iohannis.
Ludovic Orban a anunțat de joi că liberalii vor să-l susțină pe Nicușor Dan împotriva Gabrielei Firea înainte ca Alianța USR-PLUS să stabilească pe cine va avea drept candidat dintre Nicușor Dan, nominalizat de USR, și Vlad Voiculescu, susținut de PLUS.