Premierul Viorica Dăncilă l-a numit la 1 octombrie în funcția de consilier pe probleme sociale pe Ilie Mario Rafael, nimeni altul decât cel care a făcut pe bodyguard-ul pentru Liviu Dragnea, când a avut proces la Înalta Curte de Casație și Justiție!
Decizia numărul 267 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, se referă la ”numirea domnului Ilie Mario Rafael în funcţia de consilier de stat pe probleme sociale în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului”.
Ilie Mario Rafael, consilierul lui Dăncilă, nu și-a trecut studiile în CV
Ilie Mario Rafael s-a făcut remarcat în 2017, când împreună cu mai mulți oameni masivi l-au protejat de președintele PSD de oamenii veniți să protesteze în fața Curții de Casație și Justiție. Mario Rafael are şi o sală de culturism în Rahova, aşa că nu i-a fost greu să găsească imediat nişte băieţi din cartier, declarau surse politice pentru Adevărul.
Ilie Mario Rafael a fost și șef de cabinet al lui Codrin Ștefănescu și a fost introdus în politică de Marian Vanghelie. Fostul primar al al Sectorului 5 a vrut să-l numească în 2009 pe Ilie Mario Rafael președinte al Agenţiei Naţionale pentru Romi, însă din cauza faptului că acesta nu are prea multă școală, a fost numit în funcție vărul său, Robert Iapornicu, relata presa de la acea vreme.
Potrivit unui CV publicat pe pagina de Facebook a deputatului PMP Robert Turcescu, Ilie Mario Rafael a ocupat funcția de președinte executiv la PSD sector 5 din februarie 2015.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Citește și Carmen Dan, lovitură pentru Liviu Dragnea! Furtună în PSD!
Citește și Premierul Viorica Dăncilă gafează din nou! Două greșeli într-o frază!
În perioada mai 2013 – ianuarie 2015 deține funcția de consilier cabinet secretar general adjunct la PSD. În CV nu menționează nici un fel de studii, singurul loc de muncă fiind la PSD.
”În umbra lui Rizea stătea același Ilie Mario Rafael (…). Lansarea de carte din 2015 a fost făcuta tot cu gărzile de corp care l-au protejat pe Dragnea la ÎCCJ. Numai că Ilie Mario Rafael a trecut acum în umbra lui Codrin Ștefănescu”, scria Turcescu atunci.