Premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Culturii Naționale.„Este și un prilej să medităm la rolul fundamental al culturii în unitatea națiunii române, în dezvoltarea societății și a fiecăruia dintre noi”, afirmă premierul Dăncilă.
Astăzi s-au împlinit 169 de ani de la nașterea marelui poet național Mihai Eminescu, iar premierul nu a ratat să își arate afecțiunea și respectul pentru acesta. Viorica Dăncilă îi invită pe oameni să reflecte asupra României și a românismului, a tradițiilor și a credințelor poporului nostru, despre care spune aceasta că „suntem mândri”.
Mesajul premierului Viorica Dăncilă de Ziua Culturii Naționale
„Sărbătorim, astăzi, Ziua Culturii Naționale și marcăm 169 de ani de la nașterea
Ziua Culturii Naționale invită la reflecție asupra României și a românismului, asupra tradițiilor și credințelor noastre de care suntem mândri, pe care avem datoria să le respectăm, să le apărăm și să le facem cunoscute în întreaga lume. Este și un prilej să medităm la rolul fundamental al culturii în unitatea națiunii române, în dezvoltarea societății și a fiecăruia dintre noi.
Identitatea culturală românească a căpătat noi valențe, odată cu integrarea noastră în marea familie europeană. Valorile culturale naționale, cu amprenta lor, afirmând individualitatea noastră dar și afinitățile, întregesc și consolidează patrimoniul cultural european.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Prin toate acțiunile culturale pe care România le va promova în calitate de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, vom contribui la asigurarea armoniei și unității în diversitate la nivel european și la întărirea sentimentului de apartenență la marea familie europeană, cu păstrarea, totodată, a identității culturale a națiunilor. Vom promova bogăția culturală și intelectuală a României, a românilor, veritabil tezaur național și sursă inepuizabilă de inspirație pentru generațiile viitoare.
În numele Guvernului României, adresez cu această ocazie mulțumiri românilor de pretutindeni pentru contribuția pe care o aduc, zi de zi, la păstrarea şi afirmarea patrimoniului cultural, a valorilor și tradiţiilor româneşti.”