Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, a anunțat că PSD va contesta votul prin corespondență întrucât până acum s-au exprimat deja 2.000 de voturi pentru turul secund, în timp ce pentru primul tur și-au exprimat votul mai mult de 25.000 din cei peste 41.000 de români din Diaspora care au cerut această metodă de vot.
Viorica Dăncilă contestă votul prin corespondență
„Vom contesta acest lucru. Nu este un lucru normal, nu ştim cine va intra în turul doi, eu cred că trebuie dată dovadă de mai multă transparenţă şi cred că să trimiţi două buletine odată cu toţii candidaţii şi pentru turul unu şi pentru turul doi nu este un lucru bun”, a precizat Viorica Dăncilă, aflată în ultima zi de campanie electorală la Târgu Jiu.
Reacția vine după anunțul făcut de AEP că au primit peste 2.000 de voturi pentru turul 2: „Au fost primite şi înregistrate 2.000 de plicuri cu voturi prin corespondenţă pentru turul doi, ele vor fi desigilate abia în seara zilei de 24 noiembrie, după ora 21,00. În cazul în care pe buletinul de vot opţiunea pe care a selectat-o alegătorul nu se regăseşte în turul doi, adică candidatul selectat nu se regăseşte între cei doi candidaţi care participă la turul al doilea, votul va fi anulat, este considerat nul”, a spus purtătorul de cuvânt al Autorității Electorale Permanente (AEP), Anamaria Revnic-Călugăriţa.
Cum se scuză AEP cu privire la turul 2 pentru votul prin corespondență
Purtătorul de cuvânt al AEP a explicat că expedierea pentru turul 2 s-a făcut înainte de votare pentru că „Nu ar fi fost timp fizic ca ele să fie expediate abia după ce Curtea Constituţională ar fi validat rezultatul alegerilor şi s-ar fi stabilit lista cu cei doi candidaţi care să participe, prin urmare ele au fost trimise anticipat, buletinul de vot a avut exact acelaşi format, iar alegătorii ar fi trebuit să aştepte până la turul al doilea să-şi exprime opţiunea de vot şi să expedieze plicul abia după ce ar fi aflat care sunt cei doi candidaţi care merg mai departe”, a explicat Anamaria Revnic-Călugăriţa.
Cum plicul este înregistrat, cetățenii nu mai pot vota. Însă oficialul AEP a menționat că instrucțiunile erau foarte clar în acest sens: „Li se recomandă alegătorilor să voteze pentru turul doi după ce rămâne lista definitivă cu cei doi candidaţi care merg în turul al doilea”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al Autorităţii Electorale Permanente.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Reamintim că 25.189 de români din 41.003 dintre cei care s-au înscris la votul prin corespondență au trimis la timp opțiunea lor pentru primul tur de scrutin la alegerile prezidențiale din acest an. Cei care nu au apucat să își depună votul vor putea însă să voteze la urne.