Violeta Alexandru, ministrul interimar al Muncii şi Protecţiei Sociale, a anunțat că a decis să suplimenteze numărului de angajați care se ocupă de pensiile internaționale, după ce tot mai mulți români care au muncit în străinătate solicită în România astfel de drepturi.
Tot mai mulți români cer ca pensii internaționale
Ministrul Muncii a declarat, marți, în cadrul unei vizite la Bistrița, că a luat decizia de a reloca personal pentru rezolvarea situațiilor legate de pensiile internaționale. Decizia vine după ce un număr tot mai mare de români, ce au muncit în afara țării, s-au întors și au solicitat astfel de drepturi.
Violeta Alexandru a făcut declarațiile în urma vizitei de marți de la Casele de Pensii din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud. Acolo, conducerile celor două instituții i-au cerut ministrului interimar să rezolve situația pensiilor internaționale, informează digi24.
„În toată ţara, avem probleme serioase în întârzierea activităţii legată de calculul pentru pensiile internaţionale.
Am văzut şi la Cluj, şi la Bistriţa că este nevoie de o decizie pe care o voi şi lua în scurtă vreme, alături de preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), pentru a reloca, a reorganiza echipa Caselor, astfel încât la pensii internaţionale să se implice mai multe persoane, faţă de una, două, aşa cum văd că sunt încadrate în medie pe fiecare Casă”, a spus Violeta Alexandru, ministrul interimar al Muncii.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Ministrul Muncii va suplimenta numărul de angajați care se ocupă de pensiile internaționale
Dintre cei care solicită pensii internaționale, ministrul a declarat că cei mai mulți sunt români care au muncit pe teritoriul Spaniei. Violeta Alexandru a a mai spus că preferă ca relocarea de personal să fie făcută din interiorul sistemului.
Casa de Pensii are termen până în luna martie să vină cu o situație clară a solicitărilor legate de pensiile internaționale, în condițiile în care sunt români care așteaptă de trei ani stabilirea sumelor cuvenite.
De vină nu ar fi doar autoritățile române, ci și comunicările dificile cu instituții din alte țări, cu precădere Italia.
„Sunt foarte multe întârzieri, dincolo de cererile propriu-zise. Sunt întârzieri care merg şi până la trei ani, parte dintre ele neimputabile Caselor de Pensii româneşti, ci cauzate de comunicările dificile cu instituţiile omoloage din alte ţări.
Cea mai spinoasă situaţie o avem cu Italia, acolo lucrurile sunt în întârziere şi la autorităţile italiene.
Nu spun că nu avem şi noi anumite carenţe, multe dintre ele sunt banale: e vorba despre o dificultate în comunicare în limbă internaţională, dar şi probleme de documente incomplete trimise, în general, de angajatorii românilor noştri”, a mai spus Violeta Alexandru.