Violeta Alexandru, mesaj despre legea care acordă zile libere pentru părinții cu copi minori. „Intră în prima ședință de guvern”

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
16/03/2020, 11:43
Violeta Alexandru, mesaj despre legea care acordă zile libere pentru părinții cu copi minori. „Intră în prima ședință de guvern” GALERIE FOTO
Violeta Alexandru a spus ce se întâmplă cu legea pentru părinți cu copii minori. Sursa foto - ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a transmis un mesaj despre legea care acordă zile libere pentru părinții cu copi minori. Astfel, Hotărârea de Guvern pentru aplicarea Legii va fi adoptată de Executiv în prima şedinţă de Guvern.

Violeta Alexandru, mesaj despre legea care acordă zile libere pentru părinții cu copi minori

Concret, aceasta va fi programată miercuri, conform ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale. „Pregătim Hotărârea de Guvern în aplicarea Legii privind zilele libere pentru părinţii având copii minori în supraveghere pe perioada închiderii şcolilor şi va intra în prima şedinţă de Guvern anunţată pentru miercuri”, a transmis Violeta Alexandru.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Ministrul Muncii a cerut instituţiilor şi companiilor care oferă bunuri şi servicii de necesitate imediată să asigure minima continuitate a activităţii.

„Intră în prima ședință de guvern”

„Este de datoria fiecărei instituţii sau companii ce oferă bunuri sau servicii de necesitate imediată ca, în funcţie de domeniul de activitate, de importanţa strategică a acestuia, să ia decizii pentru asigurarea, în condiţii de siguranţă, a unei minime continuităţi.

Sunt domenii critice în care activitatea nu poate fi întreruptă complet. Sunt servicii care trebuie oferite populaţiei. Dacă s-ar închide livrarea lor, acest lucru ar avea consecinţe neplăcute, aşa că este responsabilitatea conducătorului.

Acesta trebuie să găsească cea mai bună formulă (flexibilizare/lucru în ture în vederea evitării aglomeraţiei cu măsurile de igienă şi protecţie aferente) pentru a nu se întrerupe definitiv activitatea”, a subliniat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a mai spus că abordarea optimă a angajatorilor în această perioadă trebuie să fie organizarea muncii la domiciliu.

„Din semnalele primite, o bună parte din companii şi instituţii s-au organizat pentru ca angajaţii lor să desfăşoare, din această dimineaţă, munca la domiciliu. Le mulţumesc!

Aceasta este abordarea pe care o consider optimă în această perioadă pentru evitarea aglomeraţiei, respectiv pentru oferirea unei protecţii suplimentare persoanelor şi diminuarea riscului de contractare a COVID – 19. (…)

Rămân la părerea că în România trebuie să continue activitatea, atât în instituţii publice, cât şi în mediul privat, chiar dacă la un regim redus, cu un efort şi o înţelegere din partea tuturor”, a adăugat ea.

 

 

 

 

Închide ×