Video. Scandal imens la Caracal. Rudele Alexandrei și Luizei au dat foc în fața casei lui Gheorghe Dincă

Claudiu Ilie   
în Stiri de ultima ora
15/02/2020, 18:15
Video. Scandal imens la Caracal. Rudele Alexandrei și Luizei au dat foc în fața casei lui Gheorghe Dincă
Scandal imens la Caracal. Rudele Alexandrei și Luizei au dat foc în fața casei lui Gheorghe Dincă. Sursa foto: Hepta

În jur de 100 de persoane au participat, sâmbătă, la un protest la Caracal, iar la final au mers la casa lui Gheorghe Dincă și au dat foc coroanelor și altor obiecte aduse de oameni pentru Alexandra și Luiza.

Protest cu 100 de oameni la Caracal

Protestatarii, prin care s-au aflat și rudele Alexandrei și Luizei, au mers mai întâi în fața Poliției Caracal, înainte de a da foc coroanelor aflate în fața casei lui Georghe Dincă, bărbatul anchetat pentru că le-a ucis pe cele două fete.

Mama Alexandrei Măceşanu şi fiica cea mică, împreună cu Alexandru Cumpănaşu, dar şi mama şi bunicii Luizei Melencu, au mers, alături de ceilalți protestatari, și la clubul de noapte unde au avut loc săptămâna trecută descinderi.

Oamenii au continuat traseul către locul în care Luiza a fost luată la ocazie de către Dincă, după care au refăcut traseul până la casa celui care a mărturisit ulterior că le-a răpit și ucis pe Luiza și Alexandra.

Protestatarii au denumit acel segment de drum „Drumul Iadului”, din cauza ororilor comise de Gheorghe Dincă.

Protestatarii au dat foc coroanelor din fața casei lui Dincă

„De fiecare dată când trecem pe aici avem sentimente neplăcute. E o durere în sufletul nostru. De aici Luiza a plecat (…) Dacă aş fi capabil, ziua de 14 aş scoate-o din calendar”, a spus bunicul Luizei.

După ce au strâns toate coroanele și obiectele aduse de oameni în fața casei lui Dincă din Caracal în memoria fetelor, oamenii le-au dat foc în fața porții acuzatului.

Mamele celor două fete au susținut și sâmbătă că acestea trăiesc, motiv pentru care nimeni nu ar trebui să le aducă flori, coroane sau lumânări. În plus, rudele adolescentelor sunt revoltate de faptul că autoritățile nu fac nimic pentru a le găsi pe cele două.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×