Victor Ponta a analizat măsurile pe care PSD le-a propus privind pensiile. În opinia preşedintelui PRO România, Liviu Dragnea oferă prin aceste norme „mite parlamentarilor şi primarilor”, dar atrage atenţia că tocmai cei care au votat partidul lui Dragnea vor avea de suferit pentru că măririle vor ajunge să fie realizate tocmai în luna septembrie a anului viitor:
„Ce înseamnă măsurile care se iau mâine de Guvern? De la 1 ianuarie se suspendă prevederile legii pensiilor care impun indexarea de la 1 ianuarie a pensiilor cu un coeficient între creșterea salariului mediu și inflație. Deci până în septembrie nu primesc nici un leu în plus. Exact cei care au votat au cel mai mult de suferit. În același timp de la 1 ianuarie indemnizațiile aleșilor cresc. Și al meu ca deputat.
Victor Ponta, anunţ de ultimă oră privind planul PSD cu pensiile
Mai pe înțelesul tuturor: mie îmi crește salariul de deputat, dar mamei mele nu-i crește pensia. Iar eu mă simt revoltat. Este o mită pe care Dragnea vrea să o ofere parlamentarilor, primarilor… Eu nu vreau să iau mita aia. Cum adică înghețați pensiile, dar mărești salariile demnitarilor? E o chestiune care n-are legătură nici cu social democrația. Poate ne vede Teodorovici și zice și el: băi, e prea mare măgăria.
Cum adică să mărim salariile la demnitari și să înghețăm pensiile? E prea mare măgăria. Și eu îmi doresc un salariu mai mare, dar e o mizerie”, a declarat președintele PRO România, Victor Ponta.
Legea pensiilor a fost adoptată, iar Liviu Dragnea a vorbit despre cum vor ajunge ca unele pensii să crească şi cu 250%: „Legea pensiilor a fost adoptată. Se prevăd creșteri consistente de pensii până în 2022 – în unele cazuri chiar cu 250%. Se rezolvă inechitățile: pentru muncă egală se vor acorda pensii egale. În premieră, se va putea cumpăra vechime în muncă de până la 5 ani, în ani diferiți, în funcție de nevoie. Se vor lua în calcul toate tipurile de venituri pentru care s-au plătit contribuții în perioada 1975-2001, ceea ce înseamnă încă o creștere de minimum 10% a pensiilor.”
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet