Veteranii și văduvele de război ar putea să primească 400 de lei în plus la pensie dacă proiectul celor de la Ministerului Muncii este aprobat. Cei care au inițiat această idee spun că de ajutorul anual vor beneficia 5.583 persoane, din care 5.117 persoane plătite de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, 200 persoane plătite de Ministerul Apărării Naţionale, 265 persoane plătite de Ministerul Afacerilor Interne şi o persoană plătită de Serviciul Român de Informaţii.
UPDATE, 30 noiembrie: Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis şi va ajunge în Monitorul Oficial.
Veteranii și văduvele de război, 400 de lei în plus la pensie!
De remarcat că sumele destinate plăţii ajutorului care se acordă veteranilor de război, văduvelor de război precum şi accidentaţilor de război în afara serviciului ordonat se suportă din bugetele celor 4 instituţii. Trebuie să mai știți că drepturile de care beneficiază persoanele care au calitatea de veterani de război şi văduve de război, precum şi de accidentaţi de război în afara serviciului ordonat, care au suferit o infirmitate din cauza acţiunii mijloacelor de luptă ale războiului au fost reglementate prin Legea nr.44/1994.
Potrivit actului normativ, pentru aceste categorii de persoane se acordă un ajutor anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice, al cărui cuantum se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia preţurilor şi posibilităţile de susţinere din bugetul de stat, având la bază propunerile asociaţiilor veteranilor de război
Proiectul este pe masa Vioricăi Dăncilă
Viorica Dăncilă este cea care trebuie să semneze proiectul celor de la ministerul muncii. Vă readucem aminte la 1 ianuarie 2019, Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care a majorat semnificativ, de la 1 ianuarie 2019, valoarea indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 49/1991 pentru invalizii, veteranii şi văduvele de război. Documentul prevedea creșterea indemnizațiilor pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate de la 259 la 1.500 lei lunar, pentru invalizii de război încadraţi în gradul II de invaliditate, de la 231 la 1.000 lei lunar și pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate, de la 196 lei la 900 lei lunar.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
În cazul veteranilor de război și văduvelor de război, dacă acestea din urmă nu s-au recăsătorit, majorarea este de la 161 lei la 600 lei lunar. Măsura de majorare adoptată de Guvern este una reparatorie, având în vedere că aceste indemnizații sunt în sumă fixă, se indexează, conform legii, în funcţie de rata inflaţiei, iar valoarea lor este foarte scăzută.