Premierul Ludovic Orban a declarat că proiectul autostrăzii Comarnic Brașov este prioritatea Executivului, însă aceasta nu poate fi construită cu bani de la Comisia Europeană, ci trebuie făcută cu bani de la buget sau cu un parteneriat.
Autostrada Comarnic-Brașov, prioritatea Guvernului Orban
”Realizarea tronsonului Comarnic-Brașov reprezintă o prioritate pentru noi. Urmează să luăm o decizie într-un timp foarte scurt. Facem autostrada cu bani de la buget. Nu poate fi finanțată cu fonduri europene, asta este problema.
Când s-a derulat licitația în timpul guvernului Ponta s-a încercat introducerea autostrăzii în Coridorul IV Paneuropean. Nu se poate, aia o decide Uniunea Europeană. Traseele coridoarelor europene nu se decid de statul român”, a declarat prmierul Ludovic Orban penru Digi 24.
”A venit Dăncilă și a zis că nu, o facem prin Comisia de Prognoză”
Ludovic Orban a spus că autostrada Comarnic-Brașov ar fi fost finalizată de mult, la fel și Sibiu-Pitești și centura Capitalei, dacă rămânea ministru al Transporturilor, în 2008.
”Dacă eu aș fi rămas ministru al Transporturilor în 2008 după alegerile parlamentare, vă garantez că acest tronson era gata. Cum ar fi fost gata și Sibiu – Pitești și Centura Bucureștiului.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Prima variantă ar fi să o facem în regim Parteneriat Public Privat, dar doar în parteneriat cu o instituție financiară internațională, indiferent care este ea…
Aproape se ajunsese la un acord cu Banca Mondială și ei ar fi trebuit să asigure managementul lucrărilor. A venit Dăncilă și a zis că nu, o facem prin Comisia de Prognoză.
Au anunțat înainte de europarlamentare că au adjudecat către o firmă turco-chineză derularea acestui proiect, după care a venit Dăncilă după europarlamentare și a zis că nu o mai adjudecă acest consorțiu, ci că va fi trecută ca infrastructură critică, strategică…
Deci ori o facem cu un partener instituție financiară, ori ne angajăm și o facem pe buget. Cât durează? Trei ani. Cât costă? 900 de milioane… Te angajezi să ai o finanțare de la bugetul de stat pe perioada în care se realizează”, a mai spus premierul.