Valentina Pelinel este plină de durere din cauza condamnării primite de soțul ei, Cristi Borcea. Revenirea lui în spatele gratiilor a devastat-o pe vedetă. Ieri, fostul model a mers la Penitenciarul Rahova, pentru a-l vizita pe Borcea, care se află la închisoare de vinerea trecută.
Astfel, viitoarea mămică a ajuns în parcarea pușcăriei, în jurul orei de 09:40, timp în care șoferul era la portbagaj, pentru a pregăti pachetele pentru vorbitor(VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO). Tot în aceleași momente, își făcea apariția și Patrick Borcea, fiul lui Borcea, care este și partenerul de afaceri al graviduței.
Valentina Pelinel a fost în vizită la Cristi Borcea
Potrivit spynews.ro, Valentina a coborât din mașină, sl-a salutat pe Patrick, apoi s-au îndreptat amândoi spre poarta închisorii. Șoferul fostului model era în urma celor doi, cărând două sacoșe pline cu mâncare și o geantă sport, cu îmbrăcăminte. Cei doi au ieșit din penitenciar în jurul orei 11:25, mult mai triști.
Vă reamintim că omul de afaceri s-a predat pe 8 februarie, după ce fusese condamnat, cu o seară înainte, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. Borcea s-a întors în spatele gratiilor după ce a fost eliberat condiționat, în data de 2 iulie 2018, după condamnarea din ”Dosarul transferurilor”.
În dosarul retrocedărilor mai sunt condamnați și Radu Mazăre și milionarul Dragoș Săvulescu. Cel din urmă a fost dat în urmărire internațională, după ce polițiștii de la urmăriri vor face mutarea la Curtea de Apel Bucureștiși vor cere judecătorilor să emită pe numele bărbatului un mandat european de arestare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17