Cristi Borcea și-a băgat toți avocații în ședință pentru a căuta soluții pentru scoaterea sa din închisoare. Fostul finanțator al lui Dinamo a fost încarcerat din nou, la doar câteva luni după ce fusese pus în libertate. Cristi Borcea a primit o pedeapsă de 5 ani în dosarul privatizării plajelor, dar are un plan cu care vrea să scape de detenție! Strategia sa a fost făcută publică de nașul său, Gigi Becali.
„Borcea şi-a sunat deja avocaţii şi, împreună, au stabilit strategia: le-a cerut oamenilor care-l reprezintă în instanţă să afle cât mai repede câte luni de închisoare are de executat, apoi a gândit şi următoarea mutare. Astfel, când situaţia sa va deveni clară şi va şti cât timp are de petrecut în spatele gratiilor, pentru Borcea va urma o primă cerere de eliberare condiţionată. În Dosarul Transferurilor, Borcea a fost eliberat condiţionat pe 2 iulie 2018”, relatează Pro Sport.
Cristi Borcea are o strategie pentru ieșirea din închisoare: vrea să ceară contopirea pedepselor
”Asta e situația, am vorbit cu el. Eu nu credeam că se poate întâmpla așa ceva, pentru că el a fost achitat în primă instanță. El parcă simțea. Eu i-am spus că nu se poate întâmpla nimic, pentru că a fost achitat pe fond”, a declarat Becali, la B1 TV.
Finanțatorul FCSB a mai afirmat că pedepsele se vor contopi și va rezulta o nouă pedeapsă care nu poate depăși zece ani. ”O să trebuiască să se contopească pedepsele și să rezulte o nouă pedeapsă, care, conform legilor, nu poate depăși zece ani, dublul pedepsei de bază de cinci ani, adică cea mai grea. El a făcut cu totul, cu câștig, aproape șase ani, iar din zece ani trebuie să facă șase ani și opt luni, adică două treimi din pedeapsă. El a făcut vreo șase ani cu câștigul și cu recursul compensatoriu, deci va trebui să facă maximum șase luni de pușcărie.
Se duce acolo, contopirea durează o lună-două. O să dea regim deschis direct, o să-l trimită la muncă, o să mai facă șase luni și o să vină acasă. Asta e maximum ce pot să-i facă”, a mai spus Becali, conform realitatea.net.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet