Văduva lui Cornel Patrichi îl critică pe Alexandru Cumpănașu: „Alexandra era acum în viață”

Dan Suta   
în Stiri de ultima ora
30/07/2019, 15:29
Văduva lui Cornel Patrichi îl critică pe Alexandru Cumpănașu: „Alexandra era acum în viață”
Văduva lui Cornel Patrichi, atac dur la adresa lui Alexandru Cumpănașu. Sursa foto: antena3.ro/ wowbiz.ro

Văduva lui Cornel Patrichi, Cornelia, îi aduce câteva critici politologului Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, fata omorâtă de Gheorghe Dincă în Caracal. Femeia îi reproșează acestuia că nu s-a implicat în cazul Luizei, pentru că dacă o făcea probabil atât Luiza, dar și nepoata lui, Alexandra, ar fi fost în viață.

Cornelia Patrichi îi reproșează lui Alexandru Cumpănașu că nu s-a implicat în căutarea Luizei

„Cu tot respectul pentru durerea dumitale, dar dacă te implicai la fel de mult la dispariția Luizei probabil că Aexandra era acum în viață!”este mesajul extrem de dur al văduvei coregrafului, scrie știrilekanald.ro.

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, a oferit o serie de amănunte despre dispariția nepoatei sale, detalii care au făcut ca ancheta să evolueze mai repede decât s-ar fi așteptat mulți. Au căzut o serie de capete în urma dezvăluirilor analistului politic, care a promis în repetate rânduri că demersurile sale nu se vor opri.

alexandru cumpanasu la antena 3
Alexandru Cumpănașu susține că nu se va opri din demersurile sale. Sursa foto: antena3.ro

Camera de Comerț se delimitează față de Cumpănașu

Alexandru Cumpănașu a depus, de altfel, mai multe plângeri penale împotriva celor care trebuiau să cerceteze dispariția fetei, acuzându-i de incompetență. Declarațiile pe care le-a făcut Cumpănașu în ultimele zile i-au adus și câteva critici, una dintre ele venind chiar de la Camera de Comerț și Industrie a României.

„Conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) îşi exprimă deplina compasiune pentru drama trăită de familia domnului Alexandru Cumpănaşu, în contextul evenimentelor recente şi transmite sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Camera de Comerţ şi Industrie a României nu s-a implicat niciodată în domeniul politic sau administrativ de stat, fiind o instituţie apolitică, activitatea instituţiei noastre rezumându-se numai la a susţine necondiţionat mediul de afaceri”, se arată în comunicatul instituției în numele căreia a vorbit politologul.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×