USR a depus nu mai puțin de 60 de amendamente la legea bugetului pentru 2020. Sunt vizate tăierea fondurilor pentru academiile de știință, suplimentarea investițiilor în educație și infrastructură, dar și creșterea transparenței instituționale și digitalizarea.
USR, 60 de amendamente la legea bugetului!
Mai mult de atât, Uniunea Salvați România a solicitat şi amânarea cu un an a intrării în vigoare a pensiilor speciale pentru aleşii locali. „O altă victorie importantă este prorogarea pensiilor speciale pentru primari cu un an, cel puţin un an la momentul de faţă, ceea ce este un element important.
Acestea urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie şi ar fi devenit un drept câştigat şi nu se putea face nimic. Am obţinut acordul premierului şi acordul PNL pentru prorogarea acestui termen”, a spus preşedintele USR, Dan Barna, după discuţia cu Ludovic Orban.
Liberalii au acceptat să amâne cu un an intrarea în vigoare a pensiilor speciale ale aleșilor locali
Vă reamintim că pensiile speciale pentru primari şi preşedinţii de CJ-uri urmau să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2020. Între timp, proiectul este atacat la CCR, iar judecătorii trebuie să ofere un răspuns până la finalul lunii ianuarie 2020.
Liderul USR Dan Barna remarcă faptul că impactul amânării pensiilor speciale pentru aleşii locali, asupra bugetului pe anul viitor, este de 600 de milioane de lei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
”Suntem în măsură să comunicăm câteva victorii importante pentru USR, spun victorii pentru că sunt rezultatul unui demers pe care l-am avut în Parlamentul României şi vorbesc aici de acceptarea amendamentului privind transparentizarea.
De acum înainte toate modificările acelea obscure care apăreau brusc în buget şi nu ştia nimeni de unde şi de ce au apărut vor trebui să fie comunicate şi să fie disponibile în spaţiul public de către cei care le iniţiază”, a mai spus Barna
“De asemenea, un amendament cumva moral pentru ceea ce înseamnă educaţia şi educaţia de calitate în România, academiile fantomă ale diverşilor politruci şi sinecurişti vor putea în continuare să îşi desfăşoara activitatea, dar doar în baza resurselor proprii, nu vor mai folosi resursele publice ale statului. (…)
În domeniul infrastructurii am reuşit o creştere cu 80 la sută a alocării pentru infrastructura de reabilitare drumuri şi poduri. Practic de la 203 milioane cât era prevăzut iniţial bugetul a ajuns la 363 de milioane alocări pentru confortul şi calitatea drumurilor din România.
Au mai fost aprobate amendamente în infrastructură, sănătate, educaţie, mediu”, a încheiat Barna.