Mult așteptatul show de televiziune ”Gospodar fără pereche” revine pe micile ecrane din data de 20 februarie, cu o nouă ediție care se anunță a fi una de senzație. Populara emisiune vine și cu persoane noi!
Un nou sezon Gospodar fără Pereche la Pro TV, din 20 februarie
Pe lângă celebrii gospodari și gospodine, emisiunea de la Pro TV vine și cu o nouă gazdă! Geanina Ilieș este noua prezentatoare a emisiunii ”Gospodar fără pereche”, care își propune să însoare cât mai mulți gospodari din România.
Geanina Ilieș a colindat țara în lung și în lat și a ales opt bărbați dispuși să renunțe la burlăcie. Prezentatoarea emisiunii îi va ajuta pe cei care și-au luat inima-n dinți și s-au înscris în show, să-și întâlnească sufletul pereche.
”Mi se pare cel mai frumos lucru să ajuți un om să fie fericit”
„Sunt super entuziasmată că, în sfârșit, pot să spun că mai e puțin și începe Gospodar fără pereche! Mai exact, mai sunt doar două săptămâni până când o să-i descoperiți pe gospodarii mei minunați și curajoasele fete care s-au înscris pentru ei.
Sunt sigură că îi veți îndrăgi încă din prima ediție. Nu a fost ușor să iau la pas toată țara, dar pentru ei chiar a meritat. Veți vedea nu doar gospodari obișnuiți, ci și niște bărbați care chiar știu ce vor de la sufletul lor pereche.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
O să avem parte de adevărate povești de dragoste, vom urmări cum fetele sunt mai mult decât hotărâte să își folosească orice atu din mânecă, va fi cu mult umor și energie”, a spus Geanina Ilieș.
Geanina Ilieș a mărturisit că nu a ratat niciun sezon din celebra emisiune, însă din postul de simplu telespectator. „Pe lângă faptul că mi-am dorit foarte mult să reintru în televiziune, să prezint Gospodar fără pereche a fost mai mult decât mi-aș fi putut imagina.
Ce-i drept, atunci când îmi doresc anumite lucruri, ele se întâmplă, pentru că iubesc foarte mult ceea ce fac. Mai mult, s-au și legat lucrurile, eu urmăream emisiunea la televizor, eram telespectator și-mi plăcea foarte mult ideea.
Gospodar fără pereche e o emisiune frumoasă, care poate schimba vieți. Iar mie îmi plac lucrurile astea care țin de viață. Mi se pare cel mai frumos lucru să ajuți un om să fie fericit”, spunea Geanina Ilieș.