Un nou caz de corupere de minori șochează România, după ce un bărbat a fost reținut de produrorii DIICOT pentru pornografie infantilă, coruperere sexuală, act sexual cu un minor și șantaj, iar acum urmează să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.
Bărbatul a convins mai mulți băieți să îi trimită materiale pornografice
Din cele spuse de procurorii DIICOT, bărbatul reținut de oamenii legii s-a împrietenit pe rețelele de socializare cu mai mulți minori de sex masculin și i-a determinat pe aceștia să se filmeze și să îi trimită diverse clipuri cu caracter pornografic, informează AGERPRES.
„În cauză s-a stabilit că, în perioada ianuarie 2017 – iulie 2019, inculpatul M.C.I., prin utilizarea unor profiluri create pe o reţea de socializare, s-a împrietenit şi a determinat mai multe victime minore de sex masculin (cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani) să producă şi să îi transmită diverse materiale cu caracter pornografic”, transmite DIICOT.
Mai mult, se pare că bărbatul l-a șantajat pe unul dintre minori, asta după ce adolescentul a refuzat să îi mai furnizeze materiale cu caracter pronografic.
„Într-unul dintre cazuri, materialele de pornografie infantilă transmise de către victimă au fost utilizate de către inculpat pentru a o şantaja pe aceasta, în condiţiile în care nu mai dorea să producă şi să îi mai transmită fotografiile solicitate sau să adopte comportamentul sexual cerut de către inculpat”, se arată în comunicatul DIICOT.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Unul dintre minori a întreținut relații sexuale cu bărbatul
Procurorii DIICOT mai susţin că omul a întreţinut un act sexual cu unul dintre minorii de sex masculin, în cursul lunii iulie a anului trecut. După ce a filmat momentul respectiv, bărbatul a distribuit clipul video către alte persoane.
„La data de 25 iulie 2019, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, au efectuat o percheziţie domiciliară în urma căreia au fost ridicate în vederea cercetărilor mai multe medii de stocare a datelor informatice, pe care au fost identificate 490 de fişiere ce conţin imagini şi înregistrări video, care constituie materiale pornografice cu minori”, precizează DIICOT în comunicat.
Acum, bărbatul în cauză a fost reținut și prezentat Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.