Rareș Bogdan s-a înțeles cu PNL, conform precizărilor unor surse din partid. Potrivitstiripesurse.ro, jurnalistul și-a dat acordul pentru a deschide lista PNL la alegerile europarlamentare. Mai mult, realizatorul emisiunii ”Jocuri de putere” de la Realitatea TV va fi urmat pe lista PNL de Siegfried Mureşan, actualul europarlamentar, ales în 2014 pe lista PMP, de Mircea Hava, Vasile Blaga, Adina Vălean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian Bușoi, Marian-Jean Marinescu și Vlad Nistor.
Rareș Bogdan s-a înțeles cu PNL
În luna februarie, Rareș Bogdan confirma negocierile cu PNL, dar susținea că momentan nu s-a ajuns la o înțelegere. „Despre posibila candidatură a lui Rareș Bogdan o să vorbesc ultimul. Am vorbit și cu Rareș, m-a mirat atunci nu decizia, pentru că nu a luat o decizie, ci gândurile lui că s-ar gândi să meargă în politică, nu e nimic stabilit încă, am discutat și cu Ludovic Orban.
Pentru că e vorba de Realitatea TV și despre noi, o să vorbesc ultimul și le promit telespectatorilor noștri cea mai tare telenovelă politică a anului, dar care, atenție domnul Dragnea!, nu-l implică pe Eduard Hellvig în niciun fel”, a spus Cozmin Gușă.
”Cu cât PNL este mai puternic, cu atât România va fi mai puternică”
Despre componența listei PNL la alegerile europarlamentare a vorbit și președintele partidului, Ludovic Orban. „Componenţa listei o voi prezenta public după reuniunea Biroului Executiv, în prima fază, şi ulterior a BPN, forurile statutare în care urmează să se decidă cine sunt candidaţii PNL pentru alegerile pentru Parlamentul European”, a spus Orban.
Mai mult, acesta afirma că: „Lista va fi lungă, pentru că, din punctul meu de vedere, PNL are capacitatea de a câştiga alegerile europarlamentare şi acesta este obiectivul pe care îl aveam în vedere. Nu va fi o listă scurtă. (…) Cu cât PNL este mai puternic şi mai bine reprezentat la nivel european, cu atât România va fi mai puternică şi mai bine prezentată la nivel european, iar cetăţenii români pot să fie încredinţaţi că deciziile la nivel european vor veni în mare parte şi în beneficiul lor”, a spus președintele PNL.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!