Opinie FANATIK. Ultima noapte de dragoste, întâia de după alegeri! Ce aș face dacă aș fi Klaus Iohannis / Viorica Dăncilă

Ca într-un best seller, alegerile prezidențiale din România anului 2019 au propus pagini întregi de oase rupte, dar prea puțin caracter. Și lucrul acesta se aplică ambelor tabere. Cea a câștigătorului a refuzat elegant, dacă eleganță se cheamă așa ceva, o dezbatere contracandidatului, în timp ce social democrații au făcut exact ceea ce au știut. Adică au dat drumul unei adevărate campanii de fake news, au scos în lumina prezentului neadevăruri bolnave și au sperat că ruralul va putea să dea o nouă lovitură urbanului. N-a fost așa, drept pentru care PSD trebuie să treacă printr-o redefinire dacă vrea să rămână în prim plan. De același lucru are nevoie și marele singuratic, pardon, învingător! Klaus Iohannis a promis o altă față, o altă traiectorie și o implicare amplă în următorii cinci ani.

Pornind de aici, de la ultima noapte de dragoste, întâia de după alegeri, vă propun un joc al viitorului, unul în care ne imaginăm cum arată România de mâine.
România, 25 noiembrie 2019.

Dacă eu aș fi Viorica Dăncilă! Primele decizii după ce mi-am luat „na-na” de la neamț

Dificil, trebuie să recunosc! Întotdeauna înfrângerile vin la pachet cu nopți albe, gânduri multe și suspiciuni de trădare. Pentru că, indiferent de cum privești lucrurile, este aproape imposibil să nu te gândești (și) la așa ceva. Partidul Social Democrat s-a reformat din pix după condamnarea lui Liviu Dragnea și multă lume a strâmbat din nas. Evident, tabăra fostului lider, a căzut, cel puțin de ochii lumii, într-o ușoară dizgrație. Viorica Dăncilă a îndepărtat oameni grei din aparatul coordonat de Dragnea și a jucat totul sau nimic după ce a spus pas alianței cu ALDE și candidatului Călin Popescu Tăriceanu. Astfel, de la Lia Olguța Vasilescu până la Codrin Ștefănescu, de la Cătălin Rădulescu până la Florin Iordache și toți cei care dețineau supremația în partid, s-a făcut in corpore un pas în spate. Au revenit în forţă între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, dar, chiar aici e întrebarea! Cât de tare s-au zbătut oamenii lui Dragnea ca Viorica Dăncilă să devină președinte?

Dacă eu as fi Viorica Dăncilă, lucrul acesta aș vrea să-l aflu, fără doar și poate, mai ales că, de curând, în permisia lui Liviu Dragnea, mulți dintre cei enumerați au participat la o întâlnire secretă cu fostul lider. Surprinzător și nu prea, dar de la acel „meeting” a lipsit chiar Viorica Dăncilă, aceasta fiind în plină campanie. Mi-ar plăcea să aflu și ce a făcut aparatul PSD din teritoriu, cum justifică prefecții, primarii și toți ceilalți rezultatul slab înregistrat în fieful lor. Și ca orice lider adevărat, mi-aș ține promisiunea. Adică i-aș da afară pe cei care nu au performat.

Nu e singura problemă pentru fostul șef al Executivului. Dacă eu aș fi Viorica Dăncilă, m-aș teme mai mult ca niciodată de tabăra Gabrielei Firea. După insuccesul meu, devine clar că primarul general al Capitalei se poate transforma într-o locomotivă a partidului, fiind cea care deține o poziție puternică.

Ieri, nu azi, nu mâine, ieri mi-aș băga în ședință echipa de campanie. E normal să cer lămuriri suplimentare unor oameni în mâna cărora mi-am pus viitorul politic. Pentru că, trebuie să recunoaștem cu toții, între israelienii antamați de Liviu Dragnea în 2016, adică cei care au câștigat fără drept de apel alegerile și ceea ce s-a petrecut în campania prezidențială din 2019 sunt câteva diferențe uriașe. Ca șef al PSD mi-ar plăcea să înțeleg că apropierea de oameni nu se mai face ca pe vremuri. Timpurile în care găleata, mopul și sticla de ulei conturau câștigătorul au apus. România a făcut un pas în față, a intrat în era digitală, a învățat la adăpostul diasporei să viseze, să spere și să lupte. Da, votul lui Gigi din Giulești Sârbi este egal cu cel al lui Patapievici, dar, în 2019, Gigi știe să facă diferenţa. Şi îţi ia găleata, după care votează cu cine vrea, indiferent de știrile pe care i le bagi pe gât cu copiii pe care îi vinde Iohannis și casele pe care le deține acesta. Pentru că Gigi din Giulești Sârbi nu știe carte multă, dar are cont pe Facebook. Și acolo, așa cum apare, la fel dispare fake news-ul. Memoria online-ului este scurtă și lucrul acesta trebuie să-l învățăm cu toții.

E greu să câștigi alegerile prezidențiale atunci când joci cartea victimizării, când apelezi la feminism, deși femeile strâmbă din nas la adresa ta și când te bați cu un candidat solid care se bazează pe o echipă de campanie puternică. Pentru că, da, Iohannis a risipit niscaiva voturi atunci când ți-a refuzat dezbaterea, dar acestea sunt infinit mai puține față de cele pe care le putea pierde într-un duel 1 la 1, în care PSD ar fi atacat bezmetic și ar fi aruncat orice în luptă. E greu să ajungi președintele unei țări sperând că oamenii mai puțin pregătiți se vor simți răzbunați de și prin tine. Sindromul Gigi Becali e vindecat de ani de zile

Dacă eu aș fi Viorica Dăncilă și aș rămâne în fruntea PSD-ului, după această înfrângere, aș învăța să râd atunci când nu știu să răspund. Vezi ce a făcut Klaus Iohannis. Nu e o rușine să spui că nu îți aduci aminte cum se calculează aria cercului. A trecut atât amar de timp. Să fim sinceri, nu știu câți oameni cu drept de vot cunoșteau lucrul acesta. Pentru că Gigi din Giulești Sârbi nu plătește cu teorema lui Pitagora la Auchan-ul din cartier, ci cu bani. Bani, care au venit, poate, câțiva în plus de la ajutorul social, dar din 2016 încoace, prețul alimentelor a explodat. Și n-a mai rămas nimic pentru viciu.

Dacă eu aș fi Viorica Dăncilă și nu m-ar mânca de vie colegii din PSD, aș avea, probabil, mai multe variante. Trebuie să mă pregătesc de anticipate pentru că liberalii mă lovesc cu ele, în mod cert. Aș putea, în același timp, să continui acest „dolce far niente” al partidului care duce rapid spre prăbușire. E clar că preferințele electoratului se îndreaptă în ultima perioadă spre „dreapta”, dar, locul meu ar fi în continuare unul călduț. Ai, n-ai mingea, tragi la poartă! Reformarea unui mastodont este dificilă și greu de abordat. PSD a devenit un adevărat „bau bau” în politica românească, unul de care lumea fuge, pe care majoritatea îl înjură și lucrul acesta se întâmplă și pentru că….! Ei, bine, pentru că Justiție! Să fim serioși! Aici PSD a pierdut tot ce a câștigat în 2016! Asaltul asupra Justiției și nemernicia din 10 august au făcut ca partidul să dea rateu după rateu. Și chestiile astea două le repari în timp, bazându-te tocmai pe memoria scurtă a românului, dar și pe o echipă de strategi care știu ce au de făcut.

Dacă eu aș fi Klaus Iohannis! România de mâine, pas cu pas. Dar să știe lumea!

Un fleac, i-am ciuruit! Și apoi, ca într-o aroganță de talie mondială, aș râde ca Băsescu! Numai așa, de dragul de a-i enerva până la capăt pe social democrați. Apoi mi-aș desface o bere nemțească. Îmi imaginez că un președinte se respectă și nu bea chiar orice fel de bere.

Dacă eu aș fi Klaus Iohannis, de mâine aș intra în horă. Pentru că așa am promis. În caz contrar, bruma de capital pe care au câștigat-o liberalii se risipește imediat. La pândă stau USR/ PLUS, în timp ce rana PSD-ului face din acest partid unul mai dispus ca niciodată să atace. Și nu va ezita să o facă. Pentru că așa e normal într-o democrație.

Iohannis are dreptul să reconstruiască în următorii cinci ani de zile, să așeze piesă cu piesă ca într-un puzzle România de mâine. Pas cu pas. De data aceasta, o va face, cel mai probabil, alături de un guvern după care a plâns încă din 2014. Și nu mai are nicio scuză pentru un eventual eșec. Iohannis are în acest moment toți pionii pe tablă. Și-a păstrat turele, caii și „nebunii” din Piața Victoriei. Rezistenți sau nu, oamenii i-au oferit, de voie, de nevoie (a se citi răul cel mai mic) un nou mandat.

Un mandat pe care trebuie să-l prezinte, să-l justifice și să-l explice. Pentru că aceasta este datoria unui președinte, indiferent că el conduce un bloc sau o ţară. Președintele nu este supremul ales şi nu este intangibil. Nu este un zeu, nu generează numai soare și adevăruri. Președintele nu este un dictator.

Drept pentru care, Klaus Iohannis este obligat ca în următorii cinci ani de zile să stea mult mai bine la capitolul Comunicare. Să iasă mai des în fața poporului, să ne vorbească. Am văzut suficiente semne de  „la revedere” făcute din scara avionului, acum avem nevoie de „bine v-am găsit”.
Bine ați venit, domnule președinte! V-am așteptat de prin 2014, dar, mai bine mai târziu decât niciodată!

Dacă aș fi Klaus Iohannis mi-aș rezolva pentru totdeauna problema caselor sau alte „bube” de care mă acuză rivalii. Aș memora cum se calculează aria cercului și i-aș da o bere, obligatoriu nemțească, strategului care m-a învățat să râd atunci când nu știu să răspund. O merită din plin.

Dacă eu aș fi Klaus Iohannis l-aș suna pe Ludovic Orban în fiecare zi la 6 dimineața.  Asta chiar ar fi o distracție. L-aș obliga pe premier să dea afară toate amantele, toți nepoții, toate rudele și toți încompetenții din aparatul de stat. Wow! Ar rămâne puțini, dar buni. Aș da ordin ca Executivul Orban să continue tot ce au făcut bine ultimele guverne de la tehnocrați încoace. Inclusiv cele pe care le-au condus social democrații.

Dacă eu aș fi Klaus Iohannis mi-ar plăcea ca mâine să găsesc o modalitate prin care să nu lipsesc de la serviciu și să nu plec în concediu.
Tentația e mare!