Uite Dubai, nu e Dubai! Nu mai puțin de 180 de pasageri ar putea avea parte de un revelion de neuitat. Din păcate pentru ei vorbim în sens negativ. Concret, cursa aeriană care făcea legătura între București și Dubai a fost întoarsă din drum.
Uite Dubai, nu e Dubai!
Nici până la această oră pasagerii nu au fost informați despre natura problemelor tehnice ale aeronavei și nici despre o posibilă oră în care ar putea să reia zborul spre Dubai.
Mai exact, zborul FZ 1796 al companiei Fly Dubai, care a plecat luni la ora 23.55 din București către Dubai, a fost întors pe Aeroportul Otopeni după 20 de minute de la decolare din cauza unor probleme tehnice.
Revelion de lux stricat după ce un avion s-a întors la București la 20 de minute de la decolare
Deocamdată, pasagerii nu au fost informați despre problemele cu care se confruntă aeronava și nici dacă vor mai putea putea zbura spre Dubai până la finalul anului.
Reprezentanții companiei au anunțat că au trimis un specialist din Dubai pentru a inspecta aeronava și abia apoi vor lua o decizie.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Nimeni nu ne-a spus nimic. Stăm ca ultimii oameni și așteptăm. Dumnezeu știe ce, o minune”, a explicat o femeie care trebuia să ajungă la Dubai să petreacă noaptea dintre ani.
„Ni s-a spus doar că avionul se întoarce la București. Nu au existat turbulențe, nimic. Am aterizat frumos, nu am avut vreo clipă impresia că se întâmplă ceva grav.
În mod sigur vorbim despre o defecțiune, dar noi cu ce suntem vinovați? am dat o grămadă de bani pe bilete”, a mai spus un pasager.
„Evident că am plătit o avere pe întreg sejurul și pare că l-am pierdut. Rămâne de văzut ce anume mai putem să recuperăm. Și ce vom putea face de Revelion”, a spus un alt bărbat