Elena Udrea a născut pe data de 20 septembrie, în Costa Rica, primul ei copil! Fosta ministră a Turismului a adus pe lume o fetiță de nota 10! Atât a primit la naștere Eva Maria!
La scurt timp, la intrarea în clinica privată a fost arborat steagul României! Directorul clinii spune că aceasta este tradiția la clinica Cima!
Elena Udrea a plătit 5000 de dolari pentru a naște la clinica privată
“Este o tradiţie a spitalului. E modul nostru de a-i saluta pe pacienţii străini. Cam 30 la sută dintre pacienţii care se tratează anual la noi sunt străini. Cei mai mulţi sunt americani şi canadieni, dar vin pacienţi şi din Europa sau Africa”, a declarat directorul spitalului Cima din San Jose pentru Gazeta Sporturilor.
Toate pacientele care își aduc pe lume nou născuții la clinica privată din San Jose plătesc 5000 de dolari, potrivit directorului. Taxa spitalului este de 1.500 de dolari, iar restul merge către doctorul independent care este contractat de spital. Apartamentele care aparâin de maternitatea situată la etajul 2 sunt foarte luxoase. Acestea au câte un salon spațios pentru mămică și nou născut, dar și un living pentru musafiri. Livingul are ușă separată și este dotat cu trei fotolii și o canapea pe care pot sta musafirii care vin în vizită la nou născut.
Citește și Elena Udrea a născut! Adrian Alexandrov a făcut primele declarații
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Citește și Delia a ironizat-o pe Elena Udrea pe scena de la „Cerbul de Aur”!
Fostul ministru vrea să vină în România
“Eva Maria ne-a făcut tuturor o supriză. Şi nouă şi medicului şi a venit mai devreme. Fiind fetiţă, ne aşteptam să fim sub termenul calculat de medic, însă ea a venit chiar mai devreme de atât. Este o perioadă din viaţa mea de care încerc să mă bucur la maximum de acest nou început. Îmi doresc foarte mult, ca foarte curând, să o aduc pe micuţă în România”, a spus Elena Udrea