Trei preoți din Vaslui au fost condamnați la închisoare cu executare pentru șantaj sexual! Decizia de ultimă oră a Curții de Apel Iași este definitivă. Cei trei preoți l-au șantajat pe fostul episcop al Hușilor, Corneliu Barladeanu, care a apărut într-o înregistrare în timp ce întreținea raporturi sexuale cu o persoană despre care se crede că era un elev de la Seminarul Teologic Huși.
Preoți condamnați la închisoare cu executare pentru șantaj sexual
Potrivit agenției de presă Agerpres, Jitaru Sebastian Cristi, fost preot arhimandrit la Catedrala Episcopala Husi, a primit o pedeapsă de 3 ani și șase luni în regim de detenție, în timp ce Damian Gheorghe, fost preot de caritate la Spitalul Județean Vaslui și Bumbu Răzvan Mihail, fost preot paroh la Parohia Văleni, au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu executare. Cei trei preoți au primit interdicția de a profesa pe o perioadă de cinci ani.
Preoții condamnați pentru șantaj au fost reținuți pe data de 15 iulie 2017, fiind acuzați de șantaj. Au fost ulterior plasați în arest la domiciliu, iar mai apoi sub control judiciar. Tribunalul Vaslui i-a condamnat în toamna anului 2018 la la închisoare cu suspendare și le-a interzis dreptul de a fi aleși în funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi preoți.
Decizia de ultimă oră a Curții de Apel Iași
După ce s-a formulat apel la decizia dată de Tribunalul Vaslui, procesul s-a mutat la Curtea de Apel Iași, care a decis ca cei trei preoți să fie condamnați la închisoare cu executare. Scandalul a pornit în iunie 2017, după ce Corneliu Barladeanu, pe atunci episcop al Hușilor, a reclamat la DNA că este șantajat de cei trei preoți, care îi cereau bani pentru a nu lansa în spațiul public o filmare în care acesta apărea în timp ce întreține relații sexuale cu un tânăr.
Scandalul l-a făcut pe fostul episcop al Hușilor, pe numele său de mirean Corneliu Onilă, să se retragă din funcție și să meargă la Mănăstirea Văratec.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet