Cel puţin trei combatanţi loiali regimului lui Bashar al-Assad au fost ucişi într-un atac atribuit Israelului, ţintind poziţii siriene, la periferia Damascului, a anunţat un ONG din zonă pe care l-au preluat imediat agențiile internaționale de presă.
Trei combatanţi ucişi în atacul cu rachete la periferia Damascului atribuit Israelului
Apărarea antiaeriană siriană a ripostat la finele săptămânii trecute unor rachete israeliene şi a doborât două dintre ele la periferia Damascului, potrivit agenţiei siriene oficiale de presă Sana.
Conform Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, tirurile israeliene au ţintit ”poziţii siriene şi iraniene”.
Victime fără număr în războiul Siria versus Israel
Trei combatanţi nesirieni au fost ucişi de o rachetă care a lovit o zonă situată între periferia Aqraba şi cartierul vecin Sayyida Zeinab, în care se află un sanctuar venerat de musulmanii şiiţi, a anunţat SOHR.
Potrivit ONG-ului, aceste combatanţi ar fi iranieni, o informaţie care nu a fost confirmată. Israelul nu a revendicat în mod public responsabilitatea atacurilor, iar o purtătoare de cuvânt a armatei, contactată de AFP, a declarat că ”nu comentează informaţii provenind de la publicaţii străine”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
De la începutul Războiului din Siria, Israelul a efectuat sute de atacuri pe teritoriul sirian împotriva unor ţinte inraniene şi miliţii siriene care susţin Teheranul, un aliat regimului lui Bashar al-Assad.
La 20 noiembrie, armata israeliană a revendicat o serie de atacuri ”de mare amploare” contra unor poziţii ale regimului sirian şi forţelor iraniene Al-Qods, soldate cu moartea a 21 de combatanţi, între care 16 străini, şi a doi civili, potrivit SOHR.
În iulie, nouă combatanţi loiali regimului – inclusiv şase iranieni – au fost ucişi în raiduri în provinciile Deraa şi Quneitra (sud).
O lună mai târziu, armata israeliană a efectuat un atac aerian în satul Aqraba, la sud de Damasc, omorând doi combatanţi din cadrul mişcării şiite libaneze Hezbollah şi unul iranian.